OPORTUNITĂȚI ȘI PROVOCĂRI
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 08/10/2020
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sunt mulţi potrivnici.” (1 Corinteni 16:9)

     Nimic din lumea asta nu va deveni ceva, cu adevărat măreț, până nu câștigă biruința asupra unui lucru care pare insurmontabil. Apostolul Pavel scrie: „Voi mai rămânea totuşi în Efes până la Cincizecime, căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sunt mulţi potrivnici.” (v. 8-9). Ușile „mari și largi” ale oportunităților vin întotdeauna la pachet cu mari provocări și fiecare provocare ne cheamă să avem o credință mai puternică și o tenacitate mai fermă. Să ne gândim puțin: dacă un succes remarcabil ar putea fi repurtat cu ușurință, toată lumea l-ar avea. Și dacă toată lumea l-ar avea, nu ar mai fi un succes remarcabil! Cum se transformă omida în fluture? Învingând rezistența coconului. Și coconul este atât de esențial pentru acest proces, încât omida efectiv îl creează. Nu ar fi mai ușor ca ea să rămână la căldura și confortul coconului? În zilele în care omida se zbate să iasă din cocon, probabil că se gândește la acest lucru! Dar în adâncul său, ea cunoaște prețul libertății. Zborul și descoperirile necesită luptă, dezvoltare și uneori sângerare. Nu există altă cale! De ce Domnul Isus i-a trimis pe ucenicii Săi într-o furtună periculoasă? Pentru a-i învăța să se încreadă în El în toate situațiile din viață. Curând El avea să Îi părăsească, și Se folosea de fiecare experiență pentru a-i pregăti pentru viitor. Așadar, care este lupta ta și ce trebuie să învingi? În loc să te văicărești și să Îi ceri lui Dumnezeu s-o ia de la tine, privește-o și primește-o așa cum este – o pregătire. Nu uita, nivelul pregătirii tale indică nivelul binecuvântării care te așteaptă de partea cealaltă. Așadar, dacă Dumnezeu îți deschide o ușă a oportunității, fii pregătit de luptă, deoarece una fără cealaltă nu se poate!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 323
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni