STABILEȘTE-ȚI CONVINGERILE PERSONALE!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 11/07/2020
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul” (Daniel 1:8)

     Care a fost problema lui Daniel? De ce era greșit să mănânci cea mai bună mâncare din țară? Majoritatea oamenilor trăiau cu o mâncare sărăcăcioasă. Daniel avea ocazia extraordinară de-a mânca precum regele. Pentru ce atâta intransigență? Când săpăm adânc în realitățile culturale ale acelei perioade, vedem că în joc era mai mult de-atât. Festinurile în Babilon erau întotdeauna închinate zeilor. Așa că, de fiecare dată când te așezai la masă, nu participai numai la mâncat, ci era un act de închinare. Această mâncare fusese mai întâi jertfită unui zeu păgân. Pentru un adolescent evreu care își lua în serios credința în Dumnezeu, participarea însemna compromiterea chemării sale ca persoană. Mâncând din acele bucate însemna să se închine zeilor. Și pentru Daniel, asta era prea de tot! Ar fi însemnat să-și compromită caracterul, și asta nu putea accepta! Nu-ți descoperi convingerile când presiunea este asupra ta; ți le stabilești dinainte! În vremurile bune, hotărăști ce vei face sau ce nu vei face în vremurile grele. Psalmistul a zis: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale. Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119:9-11). În aceste trei afirmații: 1) „Îndreptându-se după Cuvântul Tău”; 2) „Te caut din toată inima mea”; 3) „Strâng Cuvântul Tău în inima mea” – este rezumată viața creștină plină de izbândă, care poate fi și a ta, de astăzi!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 325
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni