CUM SĂ ÎNVINGI STRESUL (2)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 04/07/2020
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Eu nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:30)

     Al doilea principiu sănătos pentru a învinge stresul este: Să știi cui încerci să-i fii pe plac. Domnul Isus nu a încercat să fie pe placul tuturor, așa că – nu crezi că ar fi o nebunie ca tu să faci ceva ce nici măcar Hristos nu a făcut? Pentru Domnul Isus a fost o problemă clară: „Voi fi pe placul lui Dumnezeu, punct!” Și Dumnezeu a răspuns: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3:17). Când pierzi din vedere persoana căreia încerci să-i faci pe plac, vei cădea într-una din următoarele capcane: Critică (pentru că ești preocupat în mod excesiv de ceea ce cred ceilalți despre tine); Competiție (pentru că îți este teamă că cineva ți-o va lua înainte); Conflict (pentru că ești amenințat de toți cei care nu sunt de acord cu tine). Domnul Isus a zis: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33). Prin faptul că te concentrezi pe voia lui Dumnezeu, îți simplifici viața! Vei face mereu ceea ce este bine, ceea ce este după voia Lui, indiferent ce cred ceilalți. În materie de stres, ne place să dăm vina pe alții și pe obligațiile noastre: „Trebuie să… Tu mi-ai zis/m-ai pus să… Sunt obligat să…” De fapt, există puține lucruri în viață, lăsând la o parte locul de muncă, pe care trebuie să le facem. Așa că de fapt ceea ce spunem este aceasta: „Aleg să… (completează spațiul) pentru că nu vreau să suport consecințele”! Rareori suntem obligați să facem ceva, așa că nu putem da vina pe alții pentru stresul nostru. Când ne simțim sub presiune, alegem să-i lăsăm pe ceilalți să ne facă să ajungem acolo. În realitate, noi nu suntem victime decât dacă îngăduim să fim presați de cerințe exterioare. Deci, alege astăzi cui vrei să îi fii pe plac!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 402
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni