„În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul…” (Psalmul 18:6)

     Sunt momente în viață când cel mai bun lucru pe care îl poți face este să-L chemi pe Dumnezeu din adâncul ființei tale. Nu-ți face griji că vei părea nedemn, sau că vor exista unii care vor crede că nu ai credință. Psalmistul a zis: „în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, și… El mi-a auzit glasul…” Fiecare părinte cunoaște acest strigăt. E ceva diferit; nu e o criză de isterie sau o văicăreală pentru a atrage atenția, ci e un strigăt de suferință. Și chiar dacă vine în întunericul nopții, fără să te gândești prea mult, sari în picioare și te duci la patul copilului, îl iei în brațe, îl schimbi, îi dai să mănânce și îl liniștești… Așa simte și Dumnezeu pentru tine. Când ai ajuns atât de jos încât nu mai vezi nici o scăpare, cheamă-L pe Dumnezeu! David a zis: „El Și-a întins mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari; m-a izbăvit… Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu. El m-a scos la loc larg, și m-a scăpat, pentru că mă iubește.” (v. 16-19). David a descoperit că Dumnezeu este „cetățuia” lui (v. 2). În vremurile biblice, cetățuia era un loc al siguranței unde dușmanii nu te puteau atinge. În Proverbele 18:10 este scris: „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el, și stă la adăpost.” El reprezintă un locaș sigur în care ești ridicat deasupra amenințării și a împrejurărilor. Este locul în care îți recapeți perspectiva; un loc din care poți privi înainte, știind că necazul tău se va sfârși în curând. Cheamă-L pe Dumnezeu, și El îți va răspunde!