LASĂ TOTUL ÎN SEAMA LUI DUMNEZEU!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 29/10/2019
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, și El te va sprijini.” (Psalmul 55:22)

     Uneori, cel mai bun lucru pe care îl ai de făcut este să lași problema ta în mâna lui Dumnezeu. „Da, dar ce zici de toți aceia care se trezesc odată cu soarele, sar peste micul dejun și bat recorduri, în timp ce eu „îmi încredințez problema lui Dumnezeu”?” întrebi tu. Bună întrebare. Uită-te la Domnul Isus; El nu a început nimic până la vârsta de treizeci de ani. Cum rămâne cu acei ani pierduți? Și cum a reacționat El față de aceia care i-au auzit mesajul, au dat din cap și apoi au plecat? A încredințat aceste lucruri în mâna lui Dumnezeu. Dar ce spui despre acei farisei chițibușari care L-au supărat atât de tare? Și pe ei i-a încredințat lui Dumnezeu. În cartea sa „The Finishing Touch” (n.tr. Ultimul retuș), Charles Swindoll descrie o perioadă din lucrarea sa în care s-a simțit condus și secătuit de sarcini interminabile. El scrie: „Dacă oamenii nu se schimbau, mă simțeam responsabil. Dacă cineva aluneca, într-un fel eu eram de vină. Dacă nu exista o creștere continuă, mă comportam ca și cum eu trebuia s-o fac să se întâmple. Dacă o predică nu era suficient de clară și de puternică, mă zbăteam toată ziua de luni și jumătate din ziua de marți. Și ce să mai spun despre energia pierdută! Timpul mi-a venit în ajutor, la fel și vârsta… Toate lucrurile care mi-au furat cândva energia și care îmi atacau motivația – le-am încredințat lui Dumnezeu. Nu-mi mai păsa? Cum să nu-mi mai pese?! Dar aceste preocupări sunt acum așezate în mâna lui Dumnezeu care le poate gestiona. Ceea ce odată mă deranja, am învățat să-i dau Lui, Cel care nu se supără să fie deranjat. Acolo unde critica mă paraliza zile în șir, mă străduiesc să cern, să schimb și să merg mai departe. Învăț ce pot, iar restul Îl încredințez lui Dumnezeu!”


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 936
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni