Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

ÎNVĂȚĂTURI DE LA FRUNTAȘUL CEL TÂNĂR ȘI BOGAT (1)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 11/06/2019
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Îți mai lipsește un lucru…” (Luca 18:22)

     Doctorul Luca scrie în Evanghelia sa (cap. 18) despre un om de frunte care „a întrebat pe Isus: „Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” „…Știi poruncile: ‘Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.” „Toate aceste lucruri”, i-a zis el, „le-am păzit din tinerețea mea.” Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino și urmează-Mă.” Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot, căci era foarte bogat.” (v. 18-23). Acest tânăr bogat avea două probleme, iar Domnul Isus a pus degetul pe amândouă. Mai întâi, el a descoperit că respectarea unor reguli religioase nu poate umple golul din suflet; numai o relație cu Hristos o poate face. În al doilea rând, a descoperit că nu el deține avuții, ci că avuțiile îl dețin pe el și îl împiedică să-L urmeze pe Hristos. Deși avea un potențial așa de mare și și-ar fi putut folosi resursele, relațiile și energia pentru cauza Împărăției, el a preferat să păstreze totul pentru sine. Scriptura a rezumat întreaga lui viață în patru cuvinte: „s-a întristat de tot.” Ce a urmat? Fruntașul cel tânăr și bogat a devenit probabil fruntașul cel bătrân și bogat. Oare își va fi amintit el vreodată, până în clipa morții, cuvintele Domnului Isus: „vino și urmează-mă”? Cred că da! Și cu siguranță a regretat. Domnul Isus îți face și ție aceeași ofertă. Dacă spui nu, la sfârșitul vieții vei regreta. Dacă spui da, vei avea ca răsplată bucuria și binecuvântarea la un nivel pe care nu îl credeai cu putință.


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 52
Opțiuni