„Aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă…” (Filipeni 3:13-14)

     Dezvoltarea credinței seamănă cu niște cursuri de înot. Să remarcăm: 1) Teama e ca apa: dacă permiți lucrul acesta, te vei scufunda. 2) Când ai pășit pe apă, te-ai și scufundat. 3) Când ajungi la un punct anume, nu mai există cale de întoarcere. 4) Credința seamănă cu aerul din plămâni; te va susține și vei pluti dacă te relaxezi. Ai văzut vreodată un înotător experimentat? Cu fiecare mișcare a brațelor, el ia ceea ce se află în fața lui și împinge în spatele lui, lăsându-se propulsat înainte spre țintă. El ia efectiv ceea ce stă între el și scopul său și folosește pentru a ajunge la țintă. Uneori ne cuprinde disperarea și spunem: „Îmi țin doar capul la suprafață”… și e bine – câtă vreme îți miști și brațele și mergi înainte. Când te simți tras înapoi și ajungi într-un colț fără să ai altă opțiune, înseamnă că trebuie să activezi credința pe care a pus-o Dumnezeu în tine, și să mergi înainte. Domnul Isus a spus: „Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea.” (Matei 11:12). Cuvântul „năvală” sugerează ferocitate, pasiune și intensitate. Trebuie să fii neobosit și să te zbați ca să-ți croiești un drum, încrezător că Dumnezeu este de partea ta – pentru că așa și este (vezi Psalmul 56:9). Apele în care te afli nu-ți determină destinul; ele fie te aduc la suprafață, fie te fac să te scufunzi. E nevoie de credință ca să te facă să mergi mai departe. Când renunți, Dumnezeu nu mai poate face nimic pentru tine! Așadar, astăzi, fie că ai un atac de panică, un blocaj de spate sau un alt fel de atac de care nu a mai auzit nimeni – continuă-ți alergarea!