Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

FII CONȘTIENT DE PREZENȚA LUI DUMNEZEU!
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 22/11/2018
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„…Eu n-am ştiut.” (Geneza 28:16)

     Într-o noapte, Iacov a avut un vis. A văzut o scară cu îngeri pe ea, care ajungea până la cer, și Dumnezeu i-a zis: „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge” (Geneza 28:15). În dimineața următoare, Iacov a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut.” Când vorbim despre recunoașterea faptului că Dumnezeu lucrează în viața noastră, poți fi conectat din punct de vedere spiritual, sau poți fi ca Iacov și „să nu știi” nimic despre El. Pentru Moise a fost ceva obișnuit să vadă un rug aprins – și nu era o priveliște neobișnuită pentru un climat fierbinte din deșert. Numai că de data aceasta rugul nu se mai stingea, iar când „s-a întors să vadă… Dumnezeu l-a chemat…” (Exod 3:4). Vei avea cele mai mari întâlniri cu Dumnezeu în experiențele zilnice din viața ta. Dar trebuie să fii deschis și receptiv, altfel Îl vei pierde. Autorul William Barry spune: „Fie că suntem sau nu conștienți de asta, noi Îl întâlnim pe Dumnezeu în fiecare clipă din viețile noastre”! Un Dumnezeu care încearcă să ne atragă atenția și să ne conducă spre o relație reciprocă benefică și conștientă. Nu vei ști niciodată unde Se va arăta sau cui îi va vorbi. După înviere, Maria Magdalena a crezut că Isus era doar un grădinar. Pavel scrie: „Deşteaptă-te tu, care dormi” (Efeseni 5:14). Poți fi trezit de o vindecare miraculoasă, de o relație refăcută sau chiar de o încercare mare. Nu-L căuta pe Dumnezeu numai în triumfuri, caută-L și la vreme de necaz! Teologul Frederick Buechner a spus: „Nu există un eveniment mai obișnuit decât acela că Dumnezeu este prezent și că îți dă timp să-L recunoști sau să nu-L recunoști!”


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 104
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni