Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Mustrarea
Autor: Dorina Madaras  |  Album: POCĂINȚĂ  |  Tematica: Meditație
Resursa adaugata de Dorina1980 in 04/07/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Referințe

"Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă  să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii și, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș." (Matei 18:15‭-‬17)

Domnul Isus, prin acestea versete ne-a lăsat un "ghid" pentru cum să ne comportăm şi să procedăm cu cei care păcătuiesc împotriva noastră. Aceste îndrumări se referă la:
(1) Creștini şi nu cei necredincioși
(2) Păcatele comise împotriva noastră și nu altora
(3) Rezolvarea conflictelor în contextul bisericii şi nu în cadrul comunității în general

Cuvintele Domnului Isus nu sânt o licență pentru un atac frontal asupra oricărei persoane care ne supără sau ne jigneşte. Nu sânt o licență pentru a începe o campanie de bârfe distrugătoare sau pentru a cere un proces de judecată bisericesc. Cuvintele Domnului sânt create şi rostite cu intenția de-a împăca pe cei în conflict, astfel încât toți creștinii să poată trăi în armonie."Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii." (Romani 12:18) "Urmăriţi pacea cu toţi și sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul." (Evrei 12:14) "Depărtează-te de rău și fă binele; caută pacea și aleargă după ea!" (Psalmul 34:14) "Trăiţi în pace între voi." (1 Tes 5:13) "Iată ce plăcut și ce dulce este să locuiască fraţii împreună!" (Psalmul 133:1) AMIN! Doamne ajută!

Cuvântul "frate", înseamnă acel creştin credincios care este născut din nou, adică născut din Hristos. Astfel de creştini sânt numiți frați, deoarece aparțin aceleiaşi familie răscumpărată, având un Tată comun: Dumnezeu, şi fiind uniți într-un singur trup şi singur Duh, călătorind spre acelaşi destinație, Împărăția lui Dumnezeu.    

Dacă un "frate" [soră] păcătuieşte împotriva noastră, adică ne răneşte în vreun fel, prin cuvinte sau comportament, acel om trebuie abordat singur, în persoană sau prin mesaj, pentru a căuta o explicație a comportamentului său şi a afla motivul pentru care a păcătuit împotriva noastră. Fiindcă a greşit, trebuie administrată o mustrare prietenoasă şi frățească fară duşmănie, urmată cu iertare şi împăcare!  

Dumnezeu a înființat această poruncă de la început: "Să nu urăști pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui." (Leviticul 19:17) Aşadar, Domnul nu ne dă libertatea să neglijăm azi această poruncă, nici să-l schimbăm, ci să-l împlinim doar atunci când este cazul.

Când cineva ne greşeşte, de cele mai multe ori facem contra recomandării lui Dumnezeu. Atunci când suntem victime ale unui comportament greşit, în loc să abordăm problema cu cel care ne-a greşit, recurgem la îmbufnare! Ne întoarcem spatele în ciudă sau în ură, căutăm răzbunare sau ne implicăm în bârfe.

Să nu spunem: "Trebuie el să vină la mine." NU! Noi trebuie să mergem la el. Fiindcă, el a păcătuit împotriva noastră, este o situație personală şi trebuie să-l confruntăm. Este nerealist să ne-așteptăm ca persoana care ne-a facut rău şi ne-a rănit, să încerce să facă pace. Rănitul este întodeauna cel care trebuie să ierte, deși el nu trebuie să fie iertat! Dacă cel rănit are gândul lui Hristos, el va iniția împăcarea.

Cuvântul Domnului ne învață să mergem mai întâi la acea persoană, oricât de dificil ar fi acest pas. Domnul Isus ne porunceşte să luăm inițiativă, să fim cât se poate de fermi cu el şi să-i atragem atenția asupra păcatului său comis împotriva noastră. Este cuvincios să-i dăruim o şansă de a-şi explica comportamentul. În cele mai multe cazuri, o sinceră, prietenoasă conversație poate rezolva problema. Dar, mândria şi ura omului împiedică acest rezultat, şi ca urmare, dă naştere unei relații ostile sau chiar distruge relația.  

Este necesar ca acel "frate" să aibă posibilitatea de a-şi recunoaşte păcatul, să-şi ceară iertare şi să repare relația. El trebuie să-şi facă partea lui pentru a îndrepta lucrurile. Chiar dacă păcătuiește împotriva noastră de șapte ori pe zi și de șapte ori pe zi se întoarce la noi și zice: "Îmi pare rău!", trebuie să-l iertăm! (Luca 17:4) Iar vorbirea noastră față de el să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știm cum trebuie să-i vorbim şi să-i răspundem (Coloseni 4:6) şi să vorbim adevărul cu blândețe şi în dragoste (Efeseni 4:15). Doamne ajută!

Consider, că un creştin adevărat ar fi bucuros de o astfel de oportunitate de împăcare, şi este datoria noastră să o înițiăm. Dar dacă el nu primeşte mustrarea, nu-şi asumă greşeala, nu vrea să-şi ceară iertare nici să se îndrepte de bunăvoie, şi poate chiar ne amenință, atunci sântem nevoiți să-l abordăm cu unul sau doi martori pentru ca el să fie indus să-i asculte. Acesti martori ar trebui să fie persoane de influență sau autoritate, sau prietenii lui personal şi de încredere care vor fi martori ai comportamentului său în fața bisericii (2 Corinteni 13:1, Ioan 8:17), dacă este cazul.   

Dacă şi la acest pas "fratele" nu primeşte mustrarea şi sfaturile martorilor şi refuză împăcarea, atunci sântem obligați să-l spunem  Bisericii [congregației] din care face parte. Astfel de oameni trebuie aduşi în fața adunări pentru a fi sfătuiți, mustrați, îndreptați şi reformați. Asta a fost şi trebuie să fie întotdeauna prima prioritate a bisericii, disciplinarea unui frate ofensator. Dar dacă neglijează să asculte Biserica, să fie pentru noi ca un păgân şi un vameş care erau oameni păcătoşi, cu caracter abandonat, iar evreii nu aveau contact cu ei. Asemenea, nici noi să nu avem nici o tanjență cu el sau să-l recunoaştem ca frate creştin până când îşi recunoaşte vina şi se pocăieşte de acel păcat.

Acuma, asta nu înseamnă că ar trebui să încetăm să ne rugăm pentru el, să-i arătăm milă, bunătate şi dragoste, sau să nu-l ajutăm în suferință şi în încercare. Ca un creştin, este datoria noastră să iubim pe vrăjmașii noștri, să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, să facem bine celor ce ne urăsc și să ne rugăm pentru cei ce ne asupresc și ne prigonesc (Matei 5:44) Totuşi, până ce nu se căieşte de acel păcat, trebuie să-l dezaprobăm ca pe un frate creştin, să-l tratăm ca pe cei care nu au legătură cu Biserica, şi să evităm contact şi părtăşie cu el. Aceasta este singura modalitate de-a păstra pacea şi sfințenia în Biserică. Să ne ferească Dumnezeu de astfel de situații.

Consider, că este mult mai eficace să-l avertizăm  pe "fratele" de greşeala lui, să-şi recunoască  greşeala, să-şi ceară ierate şi noi să-l iertăm, iar să nu mai trăim în trecut. Bârfa şi clevetirea nu fac nimic decât răneşte şi dezbină, şi pătează numele restul fraților creştini din întreaga lume. Astfel, necinstim Numele Dumnezeului nostru. În schimb, dacă avem o dragoste fierbinte unii pentru alţii, această dragoste acoperă o sumedenie de păcate (1 Petru 4:8).

Dacă iertăm oamenilor greșelile lor, și Tatăl nostru ceresc ne va ierta greșelile noastre. Dar, dacă nu iertăm oamenilor greșelile lor, nici Tatăl nostru nu ne va ierta greșelile noastre (Matei 6:14‭-‬15). Mai mult de atât, trebuie să iertăm cât de des este nevoie. Petazis întrebat: "Doamne, de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?" Isa'Eu răspuns: "Eu nu-ţi zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte." (Matei 18:21-22) Doamne ajută!  

Acest proces va crea o șansă mult mai bună de-a restabili relația şi al câştiga pe fratele nostru. A-l "câstiga" înseamnă a-l restaura, ca să fie un creştin consistent; a-l împăca cu noi însuşi; aducândul pe calea bună. Astfel, l-am câştigat ca frate creştin!   

Din păcate, mândria şi ura produce lipsă de comunicare şi mustrare, aşadar, cei care se fac vinovați de diferite păcate nici măcar nu îşi dau seama că purtarea lor a avut efecte negative asupra altora şi de aceea e foarte probabil să repete păcatul!

Unii vor spune că "tăcerea e de aur" şi nu are rost să confruntăm pe cei care ne-au greşit. Însă, o astfel de tăcere constituie o încălcare flagrantă a poruncii Domnului din Matei 18:15. Iar, Eclesiastul 3:7 zice că "tăcerea își are vremea ei dar și vorbirea își are vremea ei!" Aşadar, sânt situații în care tăcerea nu are nici o valoare.

Tăcerea nu este de aur atunci când o folosim ca mijloc pasiv, vindicativ, de exprimare a mâniei sau nemulțumirii față de o anumită situație. Tăcerea nu este de aur atunci când acceptăm păcatul împotriva nostră şi nu-l abordăm pe acel frate din pricina fricii de oameni, de a fi vorbit de rău sau judecați, de frica de înstrăinare sau de respingere. Tăcerea nu este de aur când are drept rezultat luarea decizii nedorite în mod implicit. La urma urmei, tăcerea poate fi interpretată drept consimțământ.

Deşi urâm mustrarea biblică, ea este o mare binecuvântare ascunsă pentru sufletul nostru. Şi mai mult de atatât, mustrarea este un mare act de iubire! Felul de mustrare recomandat în Biblie, 2 Timotei 3:16 - 4:2, ne opreşte să continuăm pe o cale distructivă.

Este mai uşor pentru mulți creştini să nu-l abordeze pe acel "frate" [soră] care a greşit şi nici păcatul comis. Cu siguranță, nu ne convine ca cineva să ne tragă atenția când greşim.  Preferăm să fim lăsați liberi de-a merge veseli pe calea nebuniei și a morții! Este firesc să nu ne convină mustrarea, corectarea, avertizarea şi sfaturile altora, dar repet,  mustrarea este un act de iubire care derivă dintr-o dorință de-a face bine creştinului care a păcătuit împotriva noastră! Atunci când un soț sau un prieten, un membru al familiei sau un asociat se ridică la nivelul unei astfel de iubiri, ar trebui să fim profund de recunoscători.

Psalmistul David spune în Psalmul 141:5: "Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este bine-venită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu!" David spune că a fi mustrat de o persoană evlavioasă este un act de bunătate şi un semn de iubire. Nimeni nu-i place să fie criticat, dar toată lumea poate beneficia de ea atunci când este spusă cu dragoste şi înțelepciune și primită cu umilință.

David ne învață ce să facem atunci când sântem mustrați de frații nostri creştini. Să:
1.) Ascultăm vocea lui Dumnezeu în vocea fratelui care ne mustră

2.) Nu refuzăm mustrarea ci să ascultăm sfaturile şi să primim învăţătura, ca să fim înţelepți pe viitor (Proverbele 19:20)

3.) Acceptăm mustrarea pentru că este un act de bunătate și iubire

4.) Îmbrățişăm mustrarea ca o binecuvântare 

5.) Apreciem pe cel care ne-a mustrat şi să păstrăm pacea cu el

6.) Mulțumim Domnului că ne iubeşte nespus de mult, ne corectează când greşim, ne abate de pe calea rea, ne opreşte din nebuniile noastre, ne învață ce este plăcut înaintea Lui şi ne ajută să umblăm pe calea bună

Dacă punem în practică aceste sfaturi, cu siguranță ne va ajuta să controlăm modul cum reacționăm la mustrări, privindul ca pe un lucru productiv decât distructiv.

Chiar dacă, după părerea noastră, mustrarea este prost exprimată; timpul este nepotrivit; tonul se pare dur, iar motivația pare a fi suspectă, să dorim să cercetăm mustrarea pentru fiecare strop de adevăr, apoi să ne pocăim și să mulțumim lui Dumnezeu pentru harul de-a avea oameni în viață care ne iubesc spunândune adevărul pe față."Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului și nu te mâhni de pedepsele Lui! Căci Domnul mustră pe cine iubește, ca un părinte pe copilul pe care-l iubește!" (Prov 3:11‭-‬12)

Prin ce metode ne poate mustra Domnul? Prin predică, prin cântare, prin Cuvânt şi prin oameni - un frate sau soră în Hristos. Să fim atenți să nu respingem mustrarea Domnului când răsună prin vociile oamenilor a lui Dumnezeu, deorece respingem însăşi mustrarea Domnului.

Când un frate sau o soră în Hristos sânt dispuşi să aibă o conversație incomfortabilă şi neplăcută cu noi [despre greşelile noastre] care ne ajută să ne îndreptăm, ar trebui să fim plini de mulțumire pentru că Domnul mustră pe cine iubește. Domnul să ne ajute să-i privim pe frații nostri care ne mustră ca pe un canal al dragostei lui Dumnezeu pentru binele nostru.

Cu toate acestea, bineînțeles, este mult mai ușor de spus decât de făcut. Adânc în trupul nostru păcătos există o ură pentru mustrare şi corectare, deaceea nu o primim cu drag. Când citim că "toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu și de folos ca să "învețe", este firesc să fim mai entuziasmați de faptul că este pentru "învățătură" și " înțelepciune în neprihănire" decât pentru "mustrare" și "îndreptare" (2 Timotei 3:16). E prea personal! Ne atinge un nerv! Dar nu este de mirat că sântem împotriva mustrări, chiar şi atunci când este făcută cu blândețe şi gingăşie, pentru că orgoliul nostru ne împiedică să ne vedem slăbiciunile şi ne considerăm perfecți în ochii nostri. Doar când recunoaștem că suntem defecți, egoiști, arogați și păcătuim mereu cu cuvintele și acțiunile noastre, atunci vom putea vedea mustrarea unui frate ca har şi o binecuvântare extraordinară.

Mustrarea vine şi cu un risc! Poate fi respins şi aruncat înapoi în fața noastră. Cartea Proverbe descrie pe astfel de creştini şi avertizează pe cei care sânt împotrivă şi nu acceptă mustrarea frățească! Cel care respinge mustrarea apucă pe căi greşite (Proverbe 10:17), este prost (Proverbe 12:1) și un nesocotit (Proverbe 15:5), se disprețuiește pe sine (Proverbe 15:32)."Cine urăște mustrarea va muri (Proverbe 15:10) și "sărăcia și rușinea sunt partea celui ce leapădă mustrarea" (Proverbe 13:18).

Din fericire, promisiunile de binecuvântare pentru cei care îmbrățișează mustrarea sânt uimitoare.   "Cel ce ia seamă la mustrare este pus în cinste"(Proverbe 13:18) și ajunge înțelep (Proverbe 15:5)."Cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere" (Proverbe 15:32), iubește ştiința (Proverbe 12:1), va locui în mijlocul înțelepților (Proverbe 15:31) și apucă pe calea vieții (Proverbe 10:17).   "Nuiaua și mustrarea dau înțelepciune" (Proverbe 29:15) și "mustrarea este calea vieții" (Proverbe 6:23).   "Ca o verigă de aur și o podoabă de aur curat, așa este înţeleptul care mustră pentru o ureche ascultătoare." (Proverbe 25:12 )

Dragi creştini, considerăm mustrarea a fiind ceva rău sau acceptăm a fiind un lucru spre binele nostru? Cartea Proverbe articulează că cei care primesc mustrarea sunt înțelepți și merg pe calea vieții, iar cei care disprețuiesc mustrarea sânt nebuni şi se îndreaptă spre moarte.

Dumnezeu să ne ajute să îmbrățișăm mustrarea ca o binecuvântare să avem şi noi parte de viață veşnică, şi totodată "să urmărim lucrurile care duc la pacea și zidirea noastră." (Romani 14:19) AMIN!  

Comentariile sunt oprite pentru această resursă.
Statistici
  • Vizualizări: 299
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni