Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

ȘTIINȚA DOVEDEȘTE CĂ BIBLIA ESTE ADEVĂRATĂ (2)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 02/06/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„El şade deasupra cercului pământului” (Isaia 40:22)

     3) Biblia ne spune că pământul este rotund. „El şade deasupra cercului pământului.” Cuvântul „cerc” provine dintr-un cuvânt ebraic care poate fi tradus prin „circuit.” Cartea Isaia a fost scrisă cu șapte sute de ani înainte de a Se naște Hristos. Asta înseamnă că s-a întâmplat cu cel puțin trei sute de ani înainte ca Aristotel, în cartea sa „Despre cer”, să sugereze că pământul este sferic. Peste alte două mii de ani, pe vremea când se credea că pământul este plat, Scriptura l-a inspirat pe Cristofor Columb să navigheze în jurul lumii. El a scris: „Domnul a fost cel care mi-a pus acest gând în minte, i-am simțit mâna peste mine. Nu este nicio îndoială că inspirația a venit de la Duhul Sfânt, deoarece m-a sprijinit cu razele unei uimitoare iluminări din Sfintele Scripturi” (am citat din jurnalul lui Cristofor Columb, cu referire la descoperirea Lumii noi). 4) Biblia ne învață despre oceanografie. În secolul al nouăsprezecelea, Matthew Fontaine Maury, cel care este numit „părintele oceanografiei și meteorologiei navale moderne” a citit cuvintele lui David care descriau „cărările mărilor” (Psalmul 8:8). El a spus: „Dacă Dumnezeu a spus că pe mare sunt cărări, eu le voi găsi.” Noi îi suntem recunoscători astăzi pentru descoperirea curenților oceanici calzi și reci. Cartea sa despre oceanografie rămâne un text fundamental în acest domeniu, fiind încă utilizată în universități. Așadar, data viitoare când te întâlnești cu cineva care pune la îndoială acuratețea Scripturii, zâmbește-i blând și spune-i ferm: „Știința dovedește că Biblia este adevărată!”


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 408
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni