SCHIMBAREA TA ESTE POSIBILĂ
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 21/05/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Lărgeşte locul cortului tău; şi întinde învelitoarele locuinţei tale…” (Isaia 54:2)

     Dorința de schimbare este cheia pentru creșterea în orice domeniu al vieții. Cei mai mulți dintre noi ne dorim o îmbunătățire, însă în același timp ne împotrivim schimbării. Dar nu poți avea una fără cealaltă! Schimbarea este posibilă numai dacă ți-o dorești din toată inima. Așa cum a observat Fred Smith, fondatorul companiei de transport Federal Express: „Ești așa cum ești pentru că așa vrei să fii. Dacă ți-ai dori cu adevărat să fii diferit, te-ai afla deja în procesul schimbării!” Da, schimbarea nu este aproape niciodată ușoară. Ea cere timp îndelungat, cantități uriașe de energie, perseverență și – desigur – dorință. Dorința de schimbare, însă, trebuie să se traducă în decizia de schimbare. Iar această decizie trebuie luată zi de zi. Se spune că Earl Weaver, managerul echipei de baseball Baltimore Otioles a fost nemulțumit de decizia unui arbitru, așa că și-a părăsit locul și a strigat la el: „Mai bine de atât nu poți?” Dacă dorești să te schimbi, trebuie să-ți pui aceeași întrebare. Îți vei continua strădania de a fi mai bun, sau mai bine de atât nu poți?! Biblia spune – prin Isaia – în felul următor: „Lărgeşte locul cortului tău şi întinde învelitoarele locuinţei tale: nu te opri! Lungeşte-ţi funiile, şi întăreşte-ţi ţăruşii!” Să acordăm atenție sporită cuvintelor „lărgește, întinde, lungește, întărește”… Ce au ele în comun? Toate implică ideea de angajament și persistență. De asta e nevoie pentru a-ți schimba viața. Și vestea bună este că vei reuși, cu ajutorul lui Dumnezeu… chiar de astăzi, dacă într-adevăr vrei!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 700
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni