ÎNVĂȚĂTURI DIN VIAȚA LUI DAVID (3)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 17/05/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„S-au suit toţi să-l caute” (2 Samuel 5:17)

     Pavel scrie: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei” (1 Timotei 6:12). Trebuie să lupți ca să beneficiezi de unele dintre promisiunile lui Dumnezeu. Iebusiții care populau Ierusalimul i-au spus lui David: „Să nu intri aici” (2 Samuel 5:6). Așa că așteaptă-te la împotrivire față de viziunea ta, mai ales atunci când nu există nicio dovadă care s-o valideze. Și ceea ce a îngreunat și mai mult lucrurile, Ierusalimul era cu sute de metri deasupra armatei lui David, și singura cale de acces era prin izvorul de apă, adică prin noroi. „Dar David a pus mâna pe cetăţuia Sionului” (2 Samuel 5:7). Înțelege un lucru: Dacă trebuie, Dumnezeu te va duce prin situații dificile pentru a te urca apoi pe tron. Să remarcăm cuvântul „Dar…” Când ești afundat în probleme până la gât și când dușmanul îți spune că nu o vei scoate la capăt, bazează-te pe promisiunile lui Dumnezeu, și spune: „Dar…” Ridică-te prin credință și proclamă ceea ce ți-a promis Dumnezeu. „Aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari, şi vor face mari isprăvi.” (Daniel 11:32) Dumnezeu îți poate arăta cum poți exploata împrejurările spre binele tău și spre slava lui Dumnezeu. Însă nu te aștepta ca toți să te ajute! „Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel, şi s-au suit toţi să-l caute.” Va trebui să lupți pentru a-ți împlini destinul, și va trebui să lupți ca să nu-l pierzi. Și cu fiecare nouă bătălie, va trebui să te întorci spre Dumnezeu pentru noi instrucțiuni. „David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui împotriva Filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?” Şi Domnul i-a zis lui David: „Suie-te, căci voi da pe Filisteni în mâinile tale.” (2 Samuel 5:19). Astăzi – mergi mai departe, și să știi că Dumnezeu este cu tine!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 609
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni