POȚI S-O IEI DE LA CAPĂT
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 28/04/2018
    12345678910 0/10 X
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Nu va frânge o trestie ruptă, şi nici nu va stinge un fitil care fumegă” (Matei 12:20)

     Nu-i așa că te bucuri când știi că Dumnezeu vrea să te îndrepte, și nu să te lepede? Pentru El, viețile distruse nu trebuie să fie sfârșitul povestirii. El a fost deseori numit Dumnezeul celei de-a doua șanse. Însă acest nume nu I se potrivește. Dacă am avea numai două șanse, cu toții am fi nefericiți, pierduți și fără speranță. Dimpotrivă, El este Dumnezeul celor „șaptezeci de ori cât șapte”! (vezi Matei 18:22). În limba greacă, șapte reprezintă infinitul. Așadar, El este Dumnezeul harului nemărginit. Câtă vreme îți recunoști eșecul în smerenie și dorești s-o iei de la capăt, El îți va da putere. „Trestia” la care se face referire în versetul de astăzi este fluierul improvizat al păstorului, care s-a uscat, s-a crăpat și a devenit nefolositor. Mucul care fumegă nu mai dă lumină și este considerat inutil. Ambele elemente reprezintă oameni dați la o parte de alții pentru că au devenit paria societății. Însă Domnul Isus repară și vindecă, nu frânge și nu-i elimină pe cei ce au greșit. El dorește să ne ofere un nou început, indiferent de eșecurile noastre. De fapt, toți greșim în multe feluri! Ca urmași ai lui Adam, căderea se ține scai de noi. Avraam a mințit și a împins-o pe Sara într-o situație riscantă. Iacov a fost un artist al înșelătoriei și un falsificator care s-a promovat pe sine însuși. Moise s-a hotărât să acționeze după mintea lui și a ajuns fugar. David a comis adulter și a devenit asasin, trădând un prieten devotat. Petru i-a întors spatele lui Hristos. Cu toate acestea, El s-a folosit de fiecare dintre aceștia pentru a-Și îndeplini planul și voia. El te va folosi și pe tine, pentru că „unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult” (Romani 5:20). Așadar, o poți lua de la capăt chiar de astăzi!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 731
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni