TREBUIE SĂ TRECI PRIN FOC
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Softy in 08/02/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Te-am pus în cuptor… din dragoste pentru Mine” (Isaia 48:10,11)

     „Șef sub acoperire” este un spectacol de televiziune foarte popular, în care proprietarii de firme se deghizează în angajați obișnuiți și lucrează cot la cot cu ei. Anumite nereguli pe care le observă proprietarii sunt adevărate revelații, determinând schimbări care fac firma mai eficientă, mai profitabilă și mai plăcută pentru toți angajații. Pentru a înțelege oamenii, trebuie să te pui în papucii lor. Ezechiel a spus: „Am ajuns la Tel-Abib… şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor… Cuvântul Domnului mi-a vorbit…” (Ezechiel 3:15-16). Pentru a vindeca durerea, trebuie să fii în stare să simți durerea. Biblia spune că Domnul Isus poate fi mișcat de „slăbiciunile noastre”, pentru că a umblat și a trăit ca noi (vezi Evrei 4:15). El a experimentat conflictul familial, respingerea, trădarea, singurătatea și foamea. El a mers pe drumul pe care te găsești tu acum și El știe ce simți; de aceea te poți întoarce la El când dai de necaz și poți primi ajutorul de care ai nevoie. „Prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” (Evrei 2:18) Când oferi un sfat, oamenii vor să știe dacă vorbești din experiență sau numai din cărți. Așa că, Dumnezeu te va lăsa să treci prin experiențe de care nu te bucuri și pe care nu le înțelegi, pentru a te echipa și pentru a te face eficient în lucrarea față de alții. Iov a spus: „Dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.” (Iov 23:10). Dacă ești astăzi în cuptor, înseamnă că Dumnezeu are un plan de îndeplinit, pentru tine și prin tine!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 723
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni