PĂRERI GREȘITE DESPRE SUCCES (2)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Softy in 07/01/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa” (Proverbe 1:5)

     Astăzi ne vom ocupa de încă trei concepții greșite despre succes: 1) Credem că succesul apare atunci când avem relațiile potrivite, așa că ne străduim să ni le facem. Cei ce îmbrățișează această filozofie au convingerea că „ar fi dat lovitura” dacă s-ar fi născut în familia potrivită sau dacă ar fi întâlnit persoana potrivită. E adevărat că poți avea anumite avantaje cunoscând persoanele potrivite, dar numai relațiile nu-ți vor aduce izbânda, mai ales dacă te-ai depărtat de Dumnezeu. „Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă.” 2) Credem că succesul este dat de capital, așa că ne luptăm să-l obținem. Această idee este întărită de oameni precum Andrew Carnegie, care a spus: „Succesul este puterea cu care dobândim ceea ce omul cere de la viață.” Apoi mergem mai departe și presupunem că toți oamenii de succes au profitat de alții pentru a ajunge acolo unde sunt, și noi căutăm la rândul nostru modalități de a-i manipula pe alții. Credem că putem ajunge la succes dând din coate, dar asta nu funcționează, ba de cele mai multe ori se întoarce împotriva noastră. 3) Credem că succesul este rezultatul ocaziei și șansei, așa că le așteptăm. Cei ce muncesc din greu și par să nu ajungă nicăieri cred că uneori singurul lucru de care au nevoie este „o pauză.” Motto-ul lor este „Ce bine ar fi dacă”: Ce bine ar fi dacă șeful mi-ar da câteva zile libere; ce bine ar fi dacă biserica noastră ar fi într-un cartier mai bun; ce bine ar fi dacă aș avea capital să încep o afacere; ce bine-ar fi fost dacă m-aș fi căsătorit cu altcineva. Pe ușa oportunității scrie: „Împinge!” În realitate, cei ce așteaptă succesul nu pot să-l vadă, nici să-l apuce atunci când apare. Așa că, astăzi, gândește-te să faci câteva mutări „pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți.”


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 464
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni