UNDE TE TRIMITE DUMNEZEU ASTĂZI?
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Softy in 06/11/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Du-te la Sarepta … şi rămâi acolo.” (1 Împărați 17:9)

     Izvorul din care a băut Ilie a secat, iar corbii care i-au adus mâncare în fiecare zi n-au mai venit. Când se întâmplă așa, Dumnezeu încearcă să-ți atragă atenția! El te pregătește să mergi mai departe. Apoi Dumnezeu l-a trimis pe Ilie la o văduvă săracă într-o cetate numită Sarepta, asigurându-l că aceasta îi va da de mâncare. Probabil lucrul acesta nu a fost ușor pentru liderul obișnuit cu mulțimile. Ilie a găsit-o pe văduvă în mijlocul foametei, pregătind o ultimă mâncare pentru ea și fiul ei. Cu toate acestea, el i-a lansat provocarea de a-L asculta pe Dumnezeu, promițându-i: „Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.” (v. 14). Ce i-a dat lui Ilie credința de a spune așa ceva? Dovada credincioșiei lui Dumnezeu din propria lui viață! Poți vorbi despre credință numai când umbli în credință. Când te întovărășești cu oameni evlavioși, credința este contagioasă; credința ta crește. Asta i s-a întâmplat și văduvei. Poate ea și fiul ei nu au mâncat trei feluri de mâncare la o masă, dar Dumnezeu s-a îngrijit ca pe durata foametei să aibă tot ce le-a trebuit. Așadar, dacă acum nu ai chiar tot ce-ți dorești, ascultă-L pe Dumnezeu în lucrurile pe care ți le-a dat, și încrede-te că atunci când vine vremea potrivită, El te va face să prosperi. Putem observa că atât credința văduvei, cât și a profetului au fost puse la încercare. Deci fie că ești la început pe drumul credinței, fie că umbli cu Dumnezeu de mai demult, încercările credinței vor veni mereu peste viața ta. Te conduce Dumnezeu astăzi spre propria ta Sareptă? Nu te împotrivi! „Du-te degrabă”, pentru că binecuvântarea Sa depinde de ascultarea ta.


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 241
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni