DIN VALE PE CULME
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Softy in 08/09/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„În temniţă Domnul a fost cu Iosif” (Geneza 39:20-21)

     Când soția lui Potifar a pretins că a fost abuzată de către Iosif, soțul ei a crezut-o și a ordonat ca Iosif să fie aruncat în închisoare. Unii dintre noi ar spune: „Putea să-și păstreze locul de muncă, să se distreze, sau poate chiar să obțină o promovare.” Nu și Iosif! În acel moment din viața sa, nu a existat un loc mai potrivit în care s-ar fi putut afla, pentru că era exact acolo unde dorea Dumnezeu. În închisoare l-a întâlnit pe paharnicul împăratului, care l-a prezentat lui Faraon, iar în cele din urmă l-a pus pe tron. Uneori Dumnezeu ne duce în vale pentru a ne ridica apoi pe culme. Noi trebuie să știm însă că atunci când ajungem jos, călătoria nu este terminată. Biblia spune despre Iosif: „Până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului” (Psalmul 105:19). Faraon urma să aibă un vis pe care nimeni din împărăția lui nu-l putea tălmăci în afară de Iosif. Prin urmare, Iosif era pe cale să ajungă de la zăbrelele închisorii la al doilea ca importanță după Faraon. Nimeni în afară de Dumnezeu nu poate face o astfel de minune. Dacă ne-am afla în închisoare, aproape toți ne-am mulțumi cu o grațiere, cu un rând de haine și cu câțiva bănuți ca să ajungem acasă. Dumnezeu însă a pregătit ceva mai bun pentru Iosif. La fel a pregătit și pentru tine! El știe unde te duce. El știe ce lecții trebuie să înveți pe parcurs așa încât, când vei ajunge la destinație, vei putea împlini planul Său. Așadar, caută să vezi mâna lui Dumnezeu în situația în care te găsești astăzi.


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 528
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni