Căile excesive ale lui Dumnezeu
Autor: Deborah P. Spooner  |  Album: Devoțional pentru femei  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de IonPuiu in 30/08/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Referințe

  Căile Domnului sunt „excesive”. Îţi pot demonstra acest lucru! Da. De-a lungul vieţii, am fost uimită de cum acţionează Dumnezeu – şi încă în mod constant. Când aveam cam şase ani, unchiul meu obişnuia să mă ducă la biserică. O, cât eram de îndrăgostită de ceea ce auzeam şi vedeam!

  Când am crescut, ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost că oamenilor li se permitea să se implice foarte mult în slujirea Domnului. Am început să mă gândesc: Oare Dumnezeu mă poate folosi şi pe mine aşa? Poate că aş putea conduce biserica în cântare. Ar fi extraordinar! Eram timidă, neliniştită în faţa oamenilor şi foarte conştientă de mine însămi, dar aveam pe inimă dorinţa de a-l sluji Domnului.

  Într-o zi, sora Roole a venit şi m-a invitat să fac parte din cor. La un moment dat, am fost solicitată să conduc adunarea în cântare (nu spusesem nimănui despre dorinţa mea). După acel început, am slujit şi în alte poziţii, ajungând să petrec un an în Thailanda ca misionar voluntar. Citind textul de azi, pot spune că am trăit împlinirea lui. Am început prin a-mi dori pur şi simplu să fac ceva, însă Dumnezeu a înmulţit şi extins misiunile Sale pentru mine dincolo de ceea ce mi-aş fi putut imagina. De multe ori, I-am spus Domnu lui: Sunt copleşită. Am cerut ceva mic şi Tu mi-ai dat ceva excesiv de mare.ceasta m-am referit când am spus „căile excesive” ale Domnului. Când avem pe suflet dorinţa de a ne pune la dispoziţia Lui, El dovedeşte că are planuri care sunt fără limite. Ceea ce pare imposibil El face pentru noi posibil şi real. La urma urmei, a transformat un pescar într-un apostol, un păstoraş într-un rege, o orfană într-o regină. E nenatural. Dumnezeu exagerează când vine vorba de ceea ce merităm.

  Poate că ai un vis sau un gând legat de ceea ce vrei să faci pentru Dumnezeu, ceea ce vrei să faci cu viaţa ta. Poate părea mic, dar dă-I-l Domnului. Nici n-ai idee ce planuri are El cu viaţa ta, dacă eşti dispusă să pui totul la dispoziţia Lui.

  Şi, apropo, ca să exemplific ce vreau să spun: Recent mi-am luat licenţa în teologie şi acum lucrez în Barbados ca pastor stagiar. Ăsta, da, exces…

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 919
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni