Fii un creștin asemenea lui Hristos, diferit!
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Dependentadedumnezeu in 04/12/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită. Romani 12:2

A fi diferit într-o lume care e la fel, pentru mine e o onoare. Nu e motiv de mândrie, deoarece nici nu știu cu ce se mănâncă mândria. E doar puterea de a zâmbi și de a rămâne la fel, de a rămâne așa cum am ales și cum îmi doresc, chiar dacă cei din jur nu înțeleg sau chiar condamnă.

Vorbesc despre puterea de caracter, pe care creștinii trebuie să o aibă. Puterea de a spune Da.

DA, SUNT CREȘTIN! Rămân uimită de unii creștini din ziua de azi. Știu că își zic creștini deoarece i-am mai văzut pe la biserică sau mi s-a zis că respectivul/respectiva a fost la biserică, desigur că asta nu îi și face creștini. Îi știu de acolo, deoarece în public sunt total alte persoane. Prin îmbrăcăminte, vorbire, comportament, atitudine, chiar și prin oamenii cu care își petrec timpul sau activitățile pe care le au. Consider aceste persoane slabe, cu un caracter slab, deoarece nu sunt în stare să se hotărească pe care scaun să rămână și să se așeze mai bine. Aceste persoane ar trebui să fie conștiente că într-o inimă în care Dumnezeu nu e dorit și lăsat să fie Domn, nu rămâne deloc. Aceste persoane care se gândesc la reputația lor sau la ce vor spune cei din jur, ar trebui să se gândească la ce va spune Dumnezeu când, după ce-și vor sfârși viața pe pământ, vor sta în fața Lui. Iar persoanelor care nu se consideră vrednice să Îl arate pe Dumnezeu în public, le spun doar că El este Acela care a ales ca din neputințele și eșecurile noastre să facă solul în care puterea și tăria Sa să se manifeste din plin. Oricine ai fi, dacă crezi că în interiorul tău este Dumnezeu sau vrei să fie, arată-L în exterior. Cu riscul de a nu fi înțeles, cu riscul de a fi batjocorit sau marginalizat! Mergi pe pașii lui Hristos, și El a trecut pe acoloși El a fost diferit… Nu te rușina de Cel care s-a gândit la TINE când a atârnat pe o cruce, luând asupra Lui toată vina și rușinea ta.

Creștinii trebuie să aibă puterea de a-și afirma credința în Hristos indiferent de situație. Dacă ei nu sunt în stare să o facă aici, și nu doar prin cuvinte, Dumnezeu nu îi va obliga să stea cu El o veșnicie.

DA, SUNT DIFERIT! Creștinii trebuie să aibă curajul de a fi sfinți într-o lume murdară. De a face alegeri diferite față de ceilalți, de a lua hotărări diferite, de a avea un vocabular diferit, de a avea o gândire diferită, de a avea activități diferite, de a avea un anturaj diferit, de a avea o îmbrăcăminte diferită, de a avea ținte diferite, de a avea o VIAȚĂ ȘI O INIMĂ DIFERITĂ!

Creștinii mai trebuie să aibă puterea de a spune NU.

NU, NU RENUNȚ LA HRISTOS! Creștinii trebuie să Îl iubească așa mult pe Hristos, încât să poată refuza să facă ceva ce L-ar putea supăra sau nu I-ar aduce cinste. Să-și poate refuza prietenii sau chiar familia, doar pentru a nu-L supăra pe El. Să poată refuza să meargă în locuri care nu-I sunt plăcute Lui, să poată refuza să facă lucruri care nu sunt vrednice de un creștin, să poată refuza să se comporte ca niște oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu! Să-și poată refuza inima. Să poată renunța la pofte și dorințe proprii, doar pentru a nu renunța la Hristos, cu voia sau fără voia lor.

NU, NU RENUNȚ LA HRISTOS! Creștinii trebuie să învețe de azi să nu renunțe la El, ca să poată să facă asta și în momentul în care vor fi puși să aleagă între El și între propria viață sau a altora. Creștinii trebuie să învețe de azi să se lepede de sine, ca atunci când va trebui, să fie experți în a renunța la propriile bătăi ale inimii, de dragul Lui!

Desigur, această putere își are sursa tot la El. Noi trebuie doar să ne dorim. Iar El ne dă armele de care avem nevoie pentru a lupta împotriva curentului. El ne credința necesară în timpul furtunii, când valurile vor lovi cu scopul de a ne întoarce din drumul hotărârilor pe care le-am luat. El ne dă speranța care rămâne în picioare când apare deznădejdea sau oboseala.

Atâta timp cât avem inima legată de Cer, ochii ațintiți spre veșnicie și Îl ținem strâns de mână pe Tatăl nostru, putem să fim deosebiți de chipul veacului acestuia. Putem fi copii ai Cerului. Putem fi creștini asemenea lui Isus, DIFERIȚI!

https://dependentadedumnezeu2015.wordpress.com/2015/12/04/fii-un-crestin-asemenea-lui-hristos-diferit/

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1405
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni