Părtași ai slavei lui Dumnezeu
Autor: Ştefan Culda  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de stefanculda in 27/11/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

   Primii oameni, fiind permanent în prezența lui Dumnezeu, mă gândesc eu, poate nici nu își dădeau seama de faptul că gloria lui Dumnezeu se revărsa nemijlocit peste ei.  Apoi, în timpul călătoriei prin pustiu, poporul lui Dumnezeu a experimentat prezența slavei lui Dumnezeu prin norul luminos și stâlpul de foc care-i însoțea și-i călăuzea tot timpul.

   În cort și în templul din Ierusalim, în sfânta sfintelor - pe capacul ispășirii, între cei doi heruvimi - marele preot, prezentând sângele, a fost părtaș la acceptarea jertfei și revărsarea gloriei lui Dumnezeu peste el și popor.

   La împlinirea vremii, gloria lui Dumnezeu și-a găsit exprimarea desăvârșită și plenară în Isus Hristos. El S-a jertfit pe crucea din Golgota, ca să ducă pe mulți fii la slavă. Chiar acum, primindu-L în viața noastră, putem avea parte de bucuria prezenței Lui, avînd nădejdea slavei păstrate pentru noi în veșnicie. Amin.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1042
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni
De același autor
Din același album
Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.