Se pleacă munți-n fața Ta,
Și zarea strălucește,
Când se aude glasul Tău,
Și timpul se oprește.

Pe cer stă soarele-nchinat,
Căci Tu-i ești răsăritul,
El știe că în mâna Ta,
Îi este asfințitul.

Se pleacă valul în adânc,
Căci teama Lui de Tine,
Îi potolește-al său avânt,
Făcut e de rușine.

În largul mării e trimis, Când glasul Tău răsună,
El poate ape potoli,
Aduce vreme bună.

Se pleacă stelele pe cer,
Când Duhul Tău coboară,
Cutremură întreg pământ,
Și totul se-nfioară.

Puterea Ta deschide drum,
Spre cele infinite,
Pentru acele inimi ce-s,
Doar Ție dăruite.

Se pleacă tunetul în nori,
El Ție îți slujește,
Și ploaia cade când îi spui,
Și floarea înflorește.

Un fir de iarbă îndrăzneț,
Răsare la lumină,
Când numai Tu îi poruncești,
La viață ca să vină.

O, Domn a celor din vecii,
Se pleacă-ntreg pământul,
Și ceru-ți este închinat,
Căci numai Tu ești Sfântul.

Tu ești Stăpânul celor vii,
Și moartea teamă are,
De-al Tău Cuvânt măreț și sfânt,
Ce-i plin de îndurare.
Amin