Mi-e silă de lumea în care trăiesc,
dar mai mult de „creștinii”
ce poartă doar numele,
fără rodul faptelor care urmează.

Mă dor cuvintele goale,
aruncate din lumină spre întuneric,
când inimile rămân pustii
și faptele trădează glasul.

Mă apasă durerea de „frații”
ce predică iubirea,
dar când cineva cade
nu-l ridică, ci-l strivesc,
îndepărtându-l de Hristos.

Mă sfâșie mulțimea de măști,
falsa trăire la care s-a ajuns,
rugăciuni rostite fără viață,
credință ce nu rodește.

Mă întristează când aud mereu
vorbindu-se despre milostenie,
dar mâna rămâne strânsă,
iar ochiul se întoarce în altă parte,
uitând că Domnul ne-a chemat
să fim lucrători, nu spectatori.

Mă arde să privesc oameni
ce fac bine pentru laudă,
nu pentru slava
Dumnezeului veșnic.

Haideți, astăzi, să ne pocăim cu suspin,
căci nu-i vreme de somn,
ci de drum spre destin.
Să schimbăm firea noastră
cu cea cerească:
în slavă, în lumină,
în viață aleasă.

Cu lacrimi să venim la Isus pe altar,
căci doar El dă iertare
și viață în dar.
La picioarele Lui să primim transformare,
din rușine și umbră
în sfântă lucrare.

Doamne, rupe vălul acesta,
fă schimbare în noi,
să nu trăim o pocăință ieftină,
să nu ne amăgim,
ci cu toată ființa
să ne întoarcem la Tine,
căci nu-i vreme de adormit.

Să lucrăm aici, jos, cât mai plăcut,
ca atunci când vom pleca,
cei ce ne-au văzut să poată spune:
„Au trăit pentru Hristos.”

Iar la sfârșitul alergării fiecăruia
să auzim glasul Tău:
„Vino, rob bun și credincios,
intră în bucuria Stăpânului tău!”

Amin