Ești gata să renunți la tine?
Autor: Elena P  |  Album: fara album  |  Tematica: Lepadare de sine
Resursa adaugata de Elena22p in 17/01/2020
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Trăim într-o generație în care se promovează EGOCENTRISMUL, generație care se bazează pe vorba "dacă ești bun, ești prost", ceea ce îi face să aibă următoarele însușiri și chiar să se învețe unii pe alții: -să te ajuți pe tine însuți, să te iubești pe tine însuți, să "investești" în tine material, să te promovezi, să te auto-apreciezi indiferent de ce faci, să te aprobi, să te simți tu însuți bine, să faci doar ce îți place ție, să trăiești clipa indiferent de consecințe... etc

Și astfel se demonstrează faptul că omul, care culmea se auto-declară creștin, nu cunoaște lepădarea, renunțarea de sine pe care o cere Domnul Isus Hristos.
„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze”. (Luca 9:23)
Te numești credincios?
Înseamnă că îndeplinești cei 4 de "să":
-Să vină după Mine
-Să se lepede de sine
-Să-şi ia crucea în fiecare zi
-Să Mă urmeze
Această lepădare de sine nu se poate face decât venind la Isus Hristos prin credință și pocăință sinceră care va face în tine transformarea în trup, duh și suflet, născându-te din nou după Cuvântul Lui: "Dar tuturor celor ce L-au primit, adică
celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, CI DIN DUMNEZEU." Ioan 1:12,13
Doar prin această lucrare de înnoire a Domnului Isus Hristos în tine prin Duhul Sfânt vei cunoaște ce înseamnă renunțarea la tine adică lepădarea de sine, nu vei mai face ce vrei, ci voia ta va fi ceea ce vrea Dumnezeu și atunci vei zice ca apostolul Pavel: "Am fost răstignit
împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine." Galateni 2:20
Tot astfel a-ti lua crucea în fiecare zi și
a-L urma pe Hristos înseamnă următorul fapt: "Căci, dacă trăim, pentru Domnul trăim şi, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului." (Romani 14:8),
Prin urmare cine se denumește creștin, va renunța la egoismul său, va căuta să se asemene Mântuitorului, nu din obligație, ca ceva forțat, ci din dragoste pentru Acela care și-a dat viața ca el să fie salvat din păcat și iad.
Dacă tu împlinești aceste caracteristici atunci înseamnă că pui pe ceilalți mai presus de interesele tale, vei ajuta fără să aștepți ceva în schimb, vei iubi pe ceilalți fără să pui condiția- te iubesc dacă mă iubești sau te iubesc dacă faci ce vreau eu, vei căuta binele celuilalt prin însemnarea la împăcare cu Dumnezeu, vei împărtăși adevărul lui Hristos ca și alții să aibă parte de salvare, vei face bine chiar dacă primești rău în schimb, te vei sacrifica.
În final un pasaj la care să medităm cu toți adânc:
"să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.
 Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.
 Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii." 1 Ioan 4:7-11

Comentariile sunt oprite pentru această resursă.
Statistici
  • Vizualizări: 700
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
Opțiuni