Ce eşti tu oare?
Eşti pulbere, pământ sub soare,
Dar oare...?
Nu eşti pământ divin
Din bulgăre de Golgota?
Eşti lut, noroi cu apă...
Nu apă! ci lacrimi!
Nu ştii? Te-a plămădit,
Cu pretul vieţii Lui,
Când lacrimi brăzdat-au obrazul
Ce era lovit pentru tine.
Eşti viaţă, dar nu o oarecare,
Ci una fără de sfârşit
Ce se întinde până în infinit...
Ai fost aleasă! Te-ai gândit?
C-atuncea când te-a plămădit
un plan ceresc a făurit?
Pentru tine.
Eşti sunetul de cer,
Pe un pământ prea gol
Prea efemer
Dar nu eşti singură,
Îl ai pe El mereu!
Eşti suflet pentru care s-a jertfit
Eşti dorul pentru care cuiele L-au rănit
Te vrea atât de mult încât dragostea Sa
A ţintuit-o sus la Golgota
Sperând că i-o vei da pe-a ta.
Oare?
I te-ai dăruit tu suflet drag, divin, iubit?