Unii, călătoresc până la capătul pământului să caute fericirea, când de fapt, aceasta se află chiar lângă ei. O inimă mulţumită e fericită.
Dumnezeu permite suferinţa, ca să ne corecteze şi ca să ne aducă mai aproape de El.
Deseori avem puţină înţelegere pentru alţii, până când trecem şi noi prin necaz. Unii nu învaţă niciodată să intervină cu înţelegere autentică pentru cei care suferă, până când nu trec şi ei înşişi prin încercări fizice.
Cea mai mare bogăţie este să fii mulţumit cu ceea ce ai.
Mulţi sunt prieteni la mâncare şi băutură, dar la o treabă serioasă, mai puţini.
Prietenii celebrează succesul împreună şi sunt preocupaţi de eşecul celuilalt.
Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire, ajunge ca un frate.