- 1 Samuel 2:8 El ridică din pulbere pe cel sărac, Ridică din gunoi pe cel lipsit, Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari. Şi le dă de moştenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă, Căci ai Domnului sunt stâlpii pământului Şi pe ei a aşezat El lumea.
- 1 Samuel 2:14 o vâra în cazan, în căldare, în tigaie sau în oală, şi tot ce apuca cu furculiţa lua preotul pentru el. Aşa făceau ei tuturor acelora din Israel care veneau la Silo.
- 1 Samuel 2:20 Eli a binecuvântat pe Elcana şi pe nevastă-sa şi a zis: „Să dea Domnul să ai copii din femeia aceasta, care să înlocuiască pe acela pe care l-a împrumutat ea Domnului!” Şi s-au întors acasă.
- 1 Samuel 2:25 Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu, dar dacă păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?” Totuşi ei n-au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul voia să-i omoare.
- 1 Samuel 2:28 Eu l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel, ca să fie în slujba Mea, în preoţie, ca să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia şi să poarte efodul înaintea Mea şi am dat casei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc şi aduse de copiii lui Israel.
- 1 Samuel 2:29 Pentru ce călcaţi voi în picioare jertfele Mele şi darurile Mele, care am poruncit să se facă în Locaşul Meu? Şi cum se face că tu cinsteşti pe fiii tăi mai mult decât pe Mine, ca să vă îngrăşaţi din cele dintâi roade luate din toate darurile poporului Meu Israel?’
- 1 Samuel 2:30 De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Spusesem că şi casa ta şi casa tatălui tău au să umble totdeauna înaintea Mea. Şi acum, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Căci voi cinsti pe cine Mă cinsteşte, dar cei ce Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi.
- 1 Samuel 2:33 Voi lăsa să rămână la altarul Meu numai unul dintr-ai tăi, ca să ţi se topească ochii de durere şi să ţi se întristeze sufletul, dar toţi ceilalţi din casa ta vor muri în floarea vârstei.
- 1 Samuel 2:36 Şi oricine va mai rămâne din casa ta va veni să se arunce cu faţa la pământ înaintea lui pentru un ban de argint şi pentru o bucată de pâine şi va zice: «Pune-mă, te rog, în una din slujbele preoţiei, ca să am o bucată de pâine să mănânc.»’”
- 1 Samuel 3:3 iar candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă şi Samuel era culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu.
- 1 Samuel 3:6 Domnul a chemat din nou pe Samuel. Şi Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli şi a zis: „Iată-mă, căci m-ai chemat.” Eli a răspuns: „Nu te-am chemat, fiule, întoarce-te şi te culcă.”
- 1 Samuel 3:8 Domnul a chemat din nou pe Samuel, pentru a treia oară. Şi Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli şi a zis: „Iată-mă, căci m-ai chemat.” Eli a înţeles că Domnul cheamă pe copil
- 1 Samuel 3:9 şi a zis lui Samuel: „Du-te de te culcă şi, dacă vei mai fi chemat, să spui: ‘Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.’” Şi Samuel s-a dus să se culce la locul lui.
- 1 Samuel 3:10 Domnul a venit, S-a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte dăţi: „Samuele, Samuele!” Şi Samuel a răspuns: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă.”
- 1 Samuel 3:11 Atunci, Domnul a zis lui Samuel: „Iată că voi face în Israel un lucru care va asurzi urechile oricui îl va auzi.
- 1 Samuel 3:13 I-am spus că vreau să pedepsesc casa lui pentru totdeauna, din pricina fărădelegii de care are cunoştinţă şi prin care fiii lui s-au făcut vrednici de lepădat, fără ca el să-i fi oprit.
- 1 Samuel 3:15 Samuel a rămas culcat până dimineaţa, apoi a deschis uşile Casei Domnului. Samuel s-a temut să istorisească lui Eli vedenia aceea.
- 1 Samuel 3:17 Şi Eli a zis: „Care este cuvântul pe care ţi l-a vorbit Domnul? Nu-mi ascunde nimic. Dumnezeu să Se poarte cu tine cu toată asprimea dacă-mi ascunzi ceva din tot ce ţi-a spus!”
- 1 Samuel 3:19 Samuel creştea, Domnul era cu el şi n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele sale.
- 1 Samuel 3:20 Tot Israelul, de la Dan până la Beer-Şeba, a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel proroc al Domnului.
-