- Ezechiel 8:17 Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda că săvârşesc ei urâciunile pe care le săvârşesc aici? Trebuia să mai umple şi ţara cu silnicie şi să nu înceteze să Mă mânie? Iată că ei îşi apropie ramura de nas!
- Ezechiel 8:18 De aceea şi Eu voi lucra cu urgie, ochiul Meu va fi fără milă şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta.”
- Ezechiel 9:1 Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: „Apropiaţi-vă, voi, care trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!”
- Ezechiel 9:2 Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in şi cu o călimară la brâu. Au venit şi s-au aşezat lângă altarul de aramă.
- Ezechiel 9:3 Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era şi s-a îndreptat spre pragul casei, şi El a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in şi care avea călimara la brâu.
- Ezechiel 9:4 Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc acolo.”
- Ezechiel 9:5 Iar celorlalţi le-a zis în auzul meu: „Treceţi după el în cetate şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă şi să nu vă înduraţi!
- Ezechiel 9:6 Ucideţi şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei, dar să nu vă atingeţi de niciunul din cei ce au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel Sfânt!” Ei au început cu bătrânii care erau înaintea Templului.
- Ezechiel 9:7 Şi El le-a zis: „Spurcaţi casa şi umpleţi curţile cu morţi!… Ieşiţi!…” Ei au ieşit şi au început să ucidă în cetate.
- Ezechiel 9:8 Pe când ucideau ei astfel şi eu stăteam încă singur acolo, am căzut cu faţa la pământ şi am strigat: „Ah, Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsându-Ţi urgia asupra Ierusalimului?”
- Ezechiel 9:9 El mi-a răspuns: „Nelegiuirea casei lui Israel şi Iuda este mare, peste măsură de mare! Ţara este plină de omoruri şi cetatea este plină de nedreptate, căci ei zic: ‘Domnul a părăsit ţara şi Domnul nu vede nimic!’
- Ezechiel 9:10 De aceea şi Eu voi fi fără milă şi nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor.”
- Ezechiel 9:11 Şi iată că omul cel îmbrăcat în haina de in şi care avea călimara la brâu a adus următorul răspuns: „Am făcut ce mi-ai poruncit!”
- Ezechiel 10:1 M-am uitat şi iată că pe cerul care era deasupra capului heruvimilor era ceva ca o piatră de safir; deasupra lor se vedea ceva asemănător cu un chip de scaun de domnie.
- Ezechiel 10:2 Şi Domnul a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in: „Vâră-te între roţile de sub heruvimi, umple-ţi mâinile cu cărbunii aprinşi care sunt între heruvimi şi împrăştie-i peste cetate!” Şi el s-a vârât între roţi sub ochii mei.
- Ezechiel 10:3 Heruvimii stăteau în partea dreaptă a casei când s-a vârât omul acela între roţi, iar norul a umplut curtea dinăuntru.
- Ezechiel 10:4 Atunci, slava Domnului s-a ridicat de pe heruvimi şi s-a îndreptat spre pragul casei, aşa încât Templul s-a umplut de nor şi curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului.
- Ezechiel 10:5 Vâjâitul aripilor heruvimilor s-a auzit până la curtea de afară, ca glasul Dumnezeului celui Atotputernic, când vorbeşte.
- Ezechiel 10:6 Când a poruncit deci omului aceluia îmbrăcat în haina de in să ia foc dintre roţi, dintre heruvimi, omul acesta s-a dus şi s-a aşezat lângă roţi.
- Ezechiel 10:7 Atunci, un heruvim a întins mâna între heruvimi spre focul care era între heruvimi; a luat foc şi l-a pus în mâinile omului aceluia îmbrăcat cu haina de in. Şi omul acesta l-a luat şi a ieşit afară.
-