- Ieremia 52:5 Cetatea a stat împresurată până în anul al unsprezecelea al împăratului Zedechia.
- Ieremia 52:6 În ziua a noua a lunii a patra, era mare foamete în cetate, aşa că poporul ţării nu mai avea pâine deloc.
- Ieremia 52:7 Atunci s-a făcut o spărtură în cetate, şi toţi oamenii de război au fugit şi au ieşit din cetate noaptea, pe drumul porţii dintre cele două ziduri de lângă grădina împăratului, pe când înconjurau haldeenii cetatea. Fugarii au apucat pe drumul câmpiei.
- Ieremia 52:8 Dar oastea haldeenilor a urmărit pe împărat şi au ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului, după ce toată oştirea lui se risipise de la el.
- Ieremia 52:9 Au pus mâna pe împărat şi l-au dus la împăratul Babilonului la Ribla, în ţara Hamatului, şi el a rostit o hotărâre împotriva lui.
- Ieremia 52:10 Împăratul Babilonului a pus să înjunghie pe fiii lui Zedechia în faţa lui; a pus să taie la Ribla şi pe toate căpeteniile lui Iuda.
- Ieremia 52:11 Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia şi a pus să-l lege cu lanţuri de aramă. Apoi împăratul Babilonului l-a dus la Babilon şi l-a ţinut în temniţă până în ziua morţii lui.
- Ieremia 52:12 În ziua a zecea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an al domniei lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit la Ierusalim Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, care era în slujba împăratului Babilonului.
- Ieremia 52:13 El a ars Casa Domnului, casa împăratului şi toate casele Ierusalimului; a dat foc tuturor caselor mai mari.
- Ieremia 52:14 Toată oastea haldeenilor care era cu căpetenia străjerilor a dărâmat, de asemenea, toate zidurile dimprejurul Ierusalimului.
- Ieremia 52:15 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat prinşi de război o parte din cei mai săraci din popor, pe aceia din popor care rămăseseră în cetate, pe cei ce se supuseseră împăratului Babilonului, cealaltă rămăşiţă a mulţimii.
- Ieremia 52:16 Totuşi Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat ca vieri şi ca plugari pe unii din cei mai săraci din ţară.
- Ieremia 52:17 Haldeenii au sfărâmat stâlpii de aramă care erau în Casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului şi toată arama lor au dus-o în Babilon.
- Ieremia 52:18 Au luat oalele, lopeţile, cuţitele, potirele, ceştile şi toate uneltele de aramă cu care se făcea slujba.
- Ieremia 52:19 Căpetenia străjerilor a mai luat şi lighenele, tămâietoarele, potirele, cenuşarele, sfeşnicele, ceştile şi paharele, tot ce era de aur şi ce era de argint.
- Ieremia 52:20 Cei doi stâlpi, marea şi cei doisprezece boi de aramă care slujeau drept temelie şi pe care-i făcuse împăratul Solomon pentru Casa Domnului, toate aceste unelte de aramă aveau o greutate care nu se putea cântări.
- Ieremia 52:22 deasupra lui era un coperiş de aramă, şi înălţimea unui coperiş era de cinci coţi; împrejurul coperişului era o reţea şi rodii, toate de aramă; tot aşa era şi al doilea stâlp şi avea şi el rodii.
- Ieremia 52:24 Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Ţefania, al doilea preot, şi pe cei trei uşieri.
- Ieremia 52:25 Şi din cetate a luat pe un famen care avea sub porunca lui pe oamenii de război, şapte oameni din cei ce făceau parte din sfetnicii împăratului şi care au fost găsiţi în cetate, apoi pe logofătul căpeteniei oştirii, care era însărcinat să scrie la oaste poporul din ţară, şi şaizeci de oameni din poporul ţării, care se aflau în cetate.
- Ieremia 52:26 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a luat şi i-a dus la împăratul Babilonului la Ribla.
-