- Isaia 50:6 Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau şi obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări.
- Isaia 50:7 Dar Domnul Dumnezeu M-a ajutat, de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine.
- Isaia 50:8 Cel ce Mă îndreptăţeşte este aproape: cine va vorbi împotriva Mea? Să ne înfăţişăm împreună! Cine este potrivnicul Meu? Să înainteze spre Mine!
- Isaia 50:9 Iată, Domnul Dumnezeu Mă ajută: cine Mă va osândi? Într-adevăr, se prefac cu toţii în zdrenţe ca o haină: molia îi va mânca.
- Isaia 50:10 Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuiască pe Dumnezeul lui!
- Isaia 50:11 Iar voi toţi, care aprindeţi focul şi puneţi tăciuni pe el, umblaţi în lumina focului vostru şi în tăciunii pe care i-aţi aprins! Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceţi în dureri.”
- Isaia 51:1 „Ascultaţi-Mă, voi, care umblaţi după neprihănire, care căutaţi pe Domnul! Priviţi spre stânca din care aţi fost ciopliţi, spre gaura gropii din care aţi fost scoşi.
- Isaia 51:2 Uitaţi-vă la părintele vostru Avraam şi spre Sara, care v-a născut, căci l-am chemat când era numai el singur, l-am binecuvântat şi înmulţit.
- Isaia 51:3 Tot astfel, Domnul are milă de Sion şi mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustia lui ca un rai şi pământul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi în mijlocul lui, mulţumiri şi cântări de laudă.
- Isaia 51:4 Ia aminte spre Mine dar, poporul Meu, pleacă urechea spre Mine, neamul Meu! Căci din Mine va ieşi Legea şi voi pune Legea Mea lumină popoarelor.
- Isaia 51:5 Neprihănirea Mea este aproape, mântuirea Mea se va arăta, şi braţele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui în Mine şi se vor încrede în braţul Meu.
- Isaia 51:6 Ridicaţi ochii spre cer şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte, dar mântuirea Mea va dăinui în veci şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.
- Isaia 51:7 Ascultaţi-Mă, voi, care cunoaşteţi neprihănirea, popor care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor şi nu tremura de ocările lor!
- Isaia 51:9 Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te, ca în zilele de odinioară şi în veacurile din vechime! Oare n-ai doborât Tu Egiptul şi n-ai străpuns balaurul?
- Isaia 51:10 Nu eşti Tu Acela care ai uscat marea, apele adâncului celui mare, şi ai croit în adâncimile mării un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi?
- Isaia 51:11 Astfel, cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruinţă şi o bucurie veşnică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi.
- Isaia 51:13 şi să uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului?
- Isaia 51:15 Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care stârnesc marea şi fac să-i urle valurile şi al cărui Nume este Domnul oştirilor.
- Isaia 51:16 Eu pun cuvintele Mele în gura ta şi te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind ceruri noi şi să întemeiez un pământ nou şi să zic Sionului: ‘Tu eşti poporul Meu!’”
- Isaia 51:17 Trezeşte-te, trezeşte-te! Scoală-te, Ierusalime, care ai băut din mâna Domnului potirul mâniei Lui, care ai băut, ai sorbit până în fund potirul ameţelii!
-