- Isaia 19:10 stăpânitorii ţării vor fi întristaţi şi toţi simbriaşii vor fi cu inima amărâtă.
- Isaia 19:11 În adevăr, voievozii Ţoanului au înnebunit, sfetnicii înţelepţi ai lui Faraon s-au prostit. Cum îndrăzniţi voi să spuneţi lui Faraon: „Noi suntem fiii înţelepţilor, fiii străvechilor împăraţi”?
- Isaia 19:12 Unde sunt înţelepţii tăi? Să-ţi facă descoperiri dumnezeieşti şi să spună ce a hotărât Domnul oştirilor împotriva Egiptului.
- Isaia 19:13 Voievozii Ţoanului au înnebunit, voievozii Nofului s-au înşelat, căpeteniile seminţiilor duc Egiptul în rătăcire:
- Isaia 19:14 Domnul a răspândit în mijlocul lui un duh de ameţeală, ca să facă pe egipteni să se clatine în toate faptele lor, cum se clatină un om beat şi varsă,
- Isaia 19:15 şi Egiptul nu va avea pe nimeni care să poată face ceva, nici cap, nici coadă, nici ramură de finic, nici trestie!
- Isaia 19:16 În ziua aceea, Egiptul va fi ca o femeie: va tremura şi se va teme, văzând mişcarea mâinii Domnului oştirilor, când o va ridica împotriva lui.
- Isaia 19:18 Egiptul împreună cu Asur şi Israel - Titlu
- Isaia 19:18 În vremea aceea, vor fi cinci cetăţi în ţara Egiptului, care vor vorbi limba Canaanului şi vor jura pe Domnul oştirilor: una din ele se va numi „Cetatea Nimicirii”!
- Isaia 19:19 Tot în vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în ţara Egiptului şi la hotar va fi un stâlp de aducere aminte pentru Domnul.
- Isaia 19:20 Acesta va fi pentru Domnul oştirilor un semn şi o mărturie în ţara Egiptului. Ei vor striga către Domnul din pricina asupritorilor, şi El le va trimite un mântuitor şi un apărător, care să-i izbăvească.
- Isaia 19:21 Atunci, Domnul Se va descoperi egiptenilor, şi egiptenii vor cunoaşte pe Domnul în ziua aceea. Vor aduce jertfe şi daruri de mâncare, vor face juruinţe Domnului şi le vor împlini.
- Isaia 19:22 Astfel, Domnul va lovi pe egipteni, îi va lovi, dar îi va tămădui. Ei se vor întoarce la Domnul, care-i va asculta şi-i va vindeca.
- Isaia 19:23 În aceeaşi vreme, va fi un drum care va duce din Egipt în Asiria: asirienii se vor duce în Egipt şi egiptenii, în Asiria, şi egiptenii împreună cu asirienii vor sluji Domnului.
- Isaia 19:24 Tot în vremea aceea, Israel va fi al treilea, unit cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului.
- Isaia 19:25 Domnul oştirilor îi va binecuvânta şi va zice: „Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu, şi Asiria, lucrarea mâinilor Mele, şi Israel, moştenirea Mea!”
- Isaia 20:1 Asur împotriva Egiptului şi Etiopiei - Titlu
- Isaia 20:1 În anul când a venit Tartan la Asdod, trimis de Sargon, împăratul Asiriei, să bată Asdodul şi l-a luat,
- Isaia 20:2 în vremea aceea, Domnul a vorbit lui Isaia, fiul lui Amoţ şi i-a zis: „Du-te, dezleagă-ţi sacul de pe coapse şi scoate-ţi încălţămintea din picioare!” El a făcut aşa, a umblat gol şi desculţ.
- Isaia 20:3 Şi Domnul a zis: „După cum robul meu Isaia umblă gol şi desculţ trei ani de zile, ca semn şi înştiinţare pentru Egipt şi pentru Etiopia,
-