- Isaia 8:10 Faceţi la planuri cât voiţi, căci nu se va alege nimic de ele! Luaţi hotărâri cât voiţi, căci vor fi fără urmări! Căci Dumnezeu este cu noi (Emanuel).”
- Isaia 8:11 Aşa mi-a vorbit Domnul când m-a apucat mâna Lui şi m-a înştiinţat să nu umblu pe calea poporului acestuia:
- Isaia 8:12 „Nu numiţi uneltire tot ce numeşte poporul acesta uneltire şi nu vă temeţi de ce se teme el, nici nu vă speriaţi!
- Isaia 8:14 Şi atunci El va fi un locaş sfânt, dar şi o piatră de poticnire, o stâncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, un laţ şi o cursă pentru locuitorii Ierusalimului!
- Isaia 8:16 „Înveleşte această mărturie, pecetluieşte această descoperire între ucenicii Mei!”
- Isaia 8:17 Eu nădăjduiesc în Domnul, care Îşi ascunde Faţa de casa lui Iacov. În El îmi pun încrederea.
- Isaia 8:18 Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem nişte semne şi nişte minuni în Israel, din partea Domnului oştirilor, care locuieşte pe muntele Sionului.
- Isaia 8:20 La lege şi la mărturie!” Căci, dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.
- Isaia 8:21 El va pribegi prin ţară apăsat şi flămând şi, când îi va fi foame, se va mânia şi va huli pe Împăratul şi Dumnezeul lui, apoi, fie că va ridica ochii în sus,
- Isaia 9:1 Totuşi întunericul nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lângă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor.
- Isaia 9:4 Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărâmat, ca în ziua lui Madian.
- Isaia 9:5 Căci orice încălţăminte purtată în învălmăşeala luptei şi orice haină de război tăvălită în sânge vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc.
- Isaia 9:6 Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.
- Isaia 9:7 El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor.
- Isaia 9:8 Domnul trimite un cuvânt împotriva lui Iacov, cuvânt care cade asupra lui Israel.
- Isaia 9:9 Tot poporul va avea cunoştinţă de el, Efraim şi locuitorii Samariei, care spun cu mândrie şi îngâmfare:
- Isaia 9:10 „Au căzut nişte cărămizi, dar vom zidi cu pietre cioplite, au fost tăiaţi nişte smochini din Egipt, dar îi vom înlocui cu cedri.”
- Isaia 9:11 De aceea Domnul va ridica împotriva lor pe vrăjmaşii lui Reţin şi va stârni pe vrăjmaşii lor:
- Isaia 9:12 pe sirienii de la răsărit, pe filistenii de la apus, şi vor mânca pe Israel cu gura plină; cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte şi mâna Lui este tot întinsă.
- Isaia 9:14 De aceea Domnul va smulge din Israel capul şi coada, ramura de finic şi trestia într-o singură zi.
-