- Eclesiastul 9:7 Du-te dar de mănâncă-ţi pâinea cu bucurie şi bea-ţi cu inimă bună vinul, căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum.
- Eclesiastul 9:8 Hainele să-ţi fie albe în orice vreme şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap.
- Eclesiastul 9:9 Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti în tot timpul vieţii tale deşarte, pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare în această vreme trecătoare, căci aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare.
- Eclesiastul 9:11 Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme şi de împrejurări.
- Eclesiastul 9:13 Am mai văzut următoarea înţelepciune sub soare şi mi s-a părut mare.
- Eclesiastul 9:14 Era o mică cetate, cu puţini oameni în ea şi a venit asupra ei un împărat puternic, a împresurat-o şi a ridicat mari întărituri împotriva ei.
- Eclesiastul 9:15 În ea se afla un om sărac, dar înţelept, care a scăpat cetatea cu înţelepciunea lui. Şi nimeni nu se gândise la omul acela sărac.
- Eclesiastul 9:16 Atunci am zis: „Mai bună este înţelepciunea decât tăria!” Totuşi, înţelepciunea săracului este dispreţuită şi nimeni nu-l ascultă.
- Eclesiastul 9:17 Cuvintele înţelepţilor, ascultate în linişte, sunt mai de preţ decât strigătele unuia care stăpâneşte între nebuni.
- Eclesiastul 10:1 Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot aşa, puţină nebunie biruieşte înţelepciunea şi slava.
- Eclesiastul 10:3 Şi pe orice drum ar merge nebunul, peste tot îi lipseşte mintea şi spune tuturor că este un nebun!
- Eclesiastul 10:5 Este un rău pe care l-am văzut sub soare, ca o greşeală care vine de la cel ce cârmuieşte:
- Eclesiastul 10:7 Am văzut robi călări şi voievozi mergând pe jos, ca nişte robi.
- Eclesiastul 10:8 Cine sapă groapa altuia cade el în ea şi cine surpă un zid va fi muşcat de un şarpe.
- Eclesiastul 10:10 Când se toceşte fierul şi rămâne neascuţit, trebuie să-ţi îndoieşti puterile; de aceea la izbândă ajungi prin înţelepciune.
- Eclesiastul 10:11 Când muşcă şarpele fiindcă n-a fost vrăjit, vrăjitorul n-are niciun câştig din meşteşugul lui.
- Eclesiastul 10:12 Cuvintele unui înţelept sunt plăcute, dar buzele nebunului îi aduc pieirea.
- Eclesiastul 10:16 Vai de tine, ţară al cărei împărat este un copil şi ai cărei voievozi benchetuiesc de dimineaţă!
- Eclesiastul 10:17 Ferice de tine, ţară al cărei împărat este de neam mare şi ai cărei voievozi mănâncă la vremea potrivită, ca să-şi întărească puterile, nu ca să se dedea la beţie!
- Eclesiastul 10:19 Ospeţele se fac pentru petrecere, vinul înveseleşte viaţa, iar argintul le dă pe toate.
-