- Iosua 10:9 Iosua a venit fără veste peste ei, după ce a mers toată noaptea de la Ghilgal.
- Iosua 10:10 Domnul i-a pus în învălmăşeală dinaintea lui Israel; şi Israel le-a pricinuit o mare înfrângere la Gabaon, i-a urmărit pe drumul care suie la Bet-Horon şi i-a bătut până la Azeca şi până la Macheda.
- Iosua 10:11 Pe când fugeau ei dinaintea lui Israel şi se coborau din Bet-Horon, Domnul a făcut să cadă din cer peste ei nişte pietre mari până la Azeca şi au pierit; cei ce au murit de pietrele grindinei au fost mai mulţi decât cei ucişi cu sabia de copiii lui Israel.
- Iosua 10:12 Atunci, Iosua a vorbit Domnului în ziua când a dat Domnul pe amoriţi în mâinile copiilor lui Israel şi a zis în faţa lui Israel: „Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului Şi tu, lună, asupra văii Aialonului!”
- Iosua 10:13 Şi soarele s-a oprit şi luna şi-a întrerupt mersul,Până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui.Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului?Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună aproape o zi întreagă.
- Iosua 10:14 N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om, căci Domnul lupta pentru Israel.
- Iosua 10:15 Şi Iosua şi tot Israelul împreună cu el s-au întors în tabără, la Ghilgal.
- Iosua 10:16 Cei cinci împăraţi au fugit şi s-au ascuns într-o peşteră la Macheda.
- Iosua 10:17 S-a spus lucrul acesta lui Iosua, zicând: „Cei cinci împăraţi se află ascunşi într-o peşteră la Macheda.”
- Iosua 10:18 Iosua a zis: „Prăvăliţi nişte pietre mari la intrarea peşterii şi puneţi nişte oameni să-i păzească.
- Iosua 10:19 Şi voi nu vă opriţi, ci urmăriţi pe vrăjmaşii voştri şi bateţi-i pe dinapoi; nu-i lăsaţi să intre în cetăţile lor, căci Domnul Dumnezeul vostru i-a dat în mâinile voastre.”
- Iosua 10:20 După ce Iosua şi copiii lui Israel le-au pricinuit o foarte mare înfrângere şi i-au bătut cu desăvârşire, cei ce au putut scăpa au intrat în cetăţile întărite
- Iosua 10:21 şi tot poporul s-a întors liniştit în tabără la Iosua, în Macheda, fără ca cineva să fi crâcnit cu limba lui împotriva copiilor lui Israel.
- Iosua 10:22 Iosua a zis atunci: „Deschideţi intrarea peşterii, scoateţi afară din ea pe cei cinci împăraţi şi aduceţi-i la mine.”
- Iosua 10:23 Ei au făcut aşa şi au adus la el pe cei cinci împăraţi, pe care-i scoseseră din peşteră: pe împăratul Ierusalimului, pe împăratul Hebronului, pe împăratul Iarmutului, pe împăratul Lachisului şi pe împăratul Eglonului.
- Iosua 10:24 După ce au adus pe aceşti împăraţi înaintea lui Iosua, Iosua a chemat pe toţi bărbaţii lui Israel şi a zis căpeteniilor oamenilor de război, care merseseră cu el: „Apropiaţi-vă şi puneţi-vă picioarele pe grumajii împăraţilor acestora.” Ei s-au apropiat şi au pus picioarele pe grumajii lor.
- Iosua 10:25 Iosua le-a zis: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi, ci întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă, căci aşa va face Domnul tuturor vrăjmaşilor voştri împotriva cărora vă veţi lupta.”
- Iosua 10:26 După aceea, Iosua i-a lovit şi i-a omorât; i-a spânzurat de cinci copaci şi au rămas spânzuraţi de copaci până seara.
- Iosua 10:27 Pe la apusul soarelui, Iosua a poruncit să-i coboare din copaci, i-au aruncat în peştera în care se ascunseseră şi au pus la intrarea peşterii nişte pietre mari, care au rămas acolo până în ziua de azi.
- Iosua 10:28 Alte izbânzi ale lui Iosua - Titlu
-