- Iosua 13:11 Galaadul, ţinutul gheşuriţilor şi al maacatiţilor, tot Muntele Hermonului şi tot Basanul, până la Salca;
- Iosua 13:12 toată împărăţia lui Og în Basan, care domnea în Aştarot şi în Edrei şi care era singura rămăşiţă a refaimiţilor. Moise a bătut pe aceşti împăraţi şi i-a izgonit.
- Iosua 13:13 Dar copiii lui Israel n-au izgonit pe gheşuriţi şi pe maacatiţi, care au locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi.
- Iosua 13:14 Seminţia lui Levi a fost singura căreia Moise nu i-a dat parte de moştenire; jertfele mistuite de foc înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel, aceasta a fost moştenirea lui, cum îi spusese El.
- Iosua 13:16 Ei au avut ca ţinut al lor: de la Aroer, care este pe malurile pârâului Arnon, şi cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia de lângă Medeba,
- Iosua 13:21 toate cetăţile câmpiei şi toată împărăţia lui Sihon, împăratul amoriţilor, care domnea la Hesbon; Moise îi bătuse pe el şi pe domnitorii Madianului, pe Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, domnitori care se trăgeau din Sihon şi care locuiau în ţară.
- Iosua 13:22 Între cei pe care i-au ucis copiii lui Israel, nimiciseră cu sabia şi pe ghicitorul Balaam, fiul lui Beor.
- Iosua 13:23 Hotarul ţinutului fiilor lui Ruben era Iordanul. Aceasta este moştenirea fiilor lui Ruben, după familiile lor: cetăţile şi satele lor.
- Iosua 13:25 Ţinutul lor a fost Iaezerul, toate cetăţile Galaadului, jumătate din ţara copiilor lui Amon până la Aroer, faţă în faţă cu Raba,
- Iosua 13:27 şi, în vale, Bet-Haram, Bet-Nimra, Sucot şi Ţafon, rămăşiţă din împărăţia lui Sihon, împăratul Hesbonului, având ca hotar Iordanul până la marginea mării Chineret, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit.
- Iosua 13:28 Aceasta este moştenirea fiilor lui Gad, după familiile lor: cetăţile şi satele lor.
- Iosua 13:30 Ţinutul lor a fost: de la Mahanaim, tot Basanul, toată împărăţia lui Og, împăratul Basanului, şi toate târguşoarele lui Iair în Basan, şaizeci de cetăţi.
- Iosua 13:31 Jumătate din Galaad, Aştarot şi Edrei, cetăţi din împărăţia lui Og, în Basan, au căzut fiilor lui Machir, fiul lui Manase, adică la jumătate din fiii lui Machir, după familiile lor.
- Iosua 13:32 Acestea sunt părţile de moştenire pe care le-a dat Moise când era în câmpia Moabului, de cealaltă parte a Iordanului, în faţa Ierihonului, la răsărit.
- Iosua 13:33 Moise n-a dat nicio moştenire seminţiei lui Levi; Domnul Dumnezeul lui Israel este moştenirea lui, cum îi spusese El.
- Iosua 14:1 Împărţirea ţării de la apus de Iordan - Titlu
- Iosua 14:1 Iată locurile pe care le-au primit copiii lui Israel ca moştenire în ţara Canaanului, pe care li le-au împărţit între ei preotul Eleazar, Iosua, fiul lui Nun, şi căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel.
- Iosua 14:2 Împărţirea s-a făcut prin sorţi, cum poruncise Domnul prin Moise, pentru cele nouă seminţii şi jumătate.
- Iosua 14:3 Căci Moise dăduse o moştenire celor două seminţii şi jumătate de cealaltă parte a Iordanului, dar leviţilor nu le dăduse moştenire printre ei.
- Iosua 14:4 Fiii lui Iosif alcătuiau două seminţii: Manase şi Efraim; şi leviţilor nu li s-a dat parte în ţară, afară de cetăţile pentru locuit, cu locurile goale dimprejurul lor pentru turmele şi averile lor.
-