- Numeri 19:17 Pentru cel necurat, să se ia cenuşă de la jertfa de ispăşire care a fost arsă şi să toarne peste ea apă de izvor într-un vas.
- Numeri 19:18 Un om curat să ia isop şi să-l înmoaie în apă; să stropească apoi cu el cortul, toate uneltele, oamenii care sunt acolo, pe cel ce s-a atins de oase omeneşti sau de vreun om ucis sau de vreun mort sau de vreun mormânt.
- Numeri 19:19 Cel curat să stropească pe cel necurat a treia zi şi a şaptea zi şi să-l curăţească în ziua a şaptea. Să-şi spele hainele şi să se scalde în apă şi seara va fi curat.
- Numeri 19:20 Un om care va fi necurat şi nu se va curăţi va fi nimicit din mijlocul adunării, căci a spurcat Sfântul Locaş al Domnului; fiindcă n-a fost stropită peste el apa de curăţire, este necurat.
- Numeri 19:21 Aceasta să fie o lege veşnică pentru ei. Cel ce va stropi pe altul cu apa de curăţire să-şi spele hainele şi cel ce se va atinge de apa de curăţire să fie necurat până seara.
- Numeri 19:22 Orice lucru de care se va atinge cel necurat va fi necurat şi cine se va atinge de el să fie necurat până seara.’”
- Numeri 20:1 Moartea Mariei. Apele de la Meriba. Pedepsirea lui Moise - Titlu
- Numeri 20:1 Toată adunarea copiilor lui Israel a ajuns în pustia Ţin în luna întâi. Şi poporul s-a oprit la Cades. Acolo a murit şi a fost îngropată Maria.
- Numeri 20:2 Adunarea n-avea apă. Şi s-au răsculat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron.
- Numeri 20:3 Poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: „Ce bine ar fi fost să fi murit noi când au murit fraţii noştri înaintea Domnului!
- Numeri 20:4 Pentru ce aţi adus adunarea Domnului în pustia aceasta, ca să murim în ea, noi şi vitele noastre?
- Numeri 20:5 Pentru ce ne-aţi scos din Egipt şi ne-aţi adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de semănat, nici smochin, nici viţă, nici rodiu, nici apă de băut?”
- Numeri 20:6 Moise şi Aaron au plecat de la adunare şi s-au dus la uşa cortului întâlnirii. Au căzut cu faţa la pământ şi li s-a arătat slava Domnului.
- Numeri 20:7 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- Numeri 20:8 „Ia toiagul şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă şi să adăpi adunarea şi vitele lor.”
- Numeri 20:9 Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul.
- Numeri 20:10 Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stâncii. Şi Moise le-a zis: „Ascultaţi, răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta?”
- Numeri 20:11 Apoi Moise a ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut şi adunarea şi au băut şi vitele.
- Numeri 20:12 Atunci, Domnul a zis lui Moise: „Pentru că n-aţi crezut în Mine ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.”
- Numeri 20:13 Acestea sunt apele Meriba (Ceartă), unde s-au certat copiii lui Israel cu Domnul, care a fost sfinţit între ei.
-