- Numeri 15:30 Dar, dacă cineva, fie băştinaş, fie străin, păcătuieşte cu voie, huleşte pe Domnul, acela va fi nimicit din mijlocul poporului său,
- Numeri 15:31 căci a nesocotit Cuvântul Domnului şi a călcat porunca Lui; va fi nimicit şi îşi va lua astfel pedeapsa pentru nelegiuirea lui.’”
- Numeri 15:32 Când erau copiii lui Israel în pustie, au găsit pe un om strângând lemne în ziua Sabatului.
- Numeri 15:33 Cei ce-l găsiseră strângând lemne l-au adus la Moise, la Aaron şi la toată adunarea.
- Numeri 15:34 L-au aruncat în temniţă, căci nu se spusese ce trebuiau să-i facă.
- Numeri 15:35 Domnul a zis lui Moise: „Omul acesta să fie pedepsit cu moartea, toată adunarea să-l ucidă cu pietre afară din tabără.”
- Numeri 15:36 Toată adunarea l-a scos afară din tabără şi l-a ucis cu pietre; şi a murit, cum poruncise lui Moise Domnul.
- Numeri 15:37 Domnul a zis lui Moise:
- Numeri 15:38 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le să-şi facă, din neam în neam, un ciucure la colţurile veşmintelor lor şi să pună un fir albastru peste ciucurele acesta din colţurile veşmintelor.
- Numeri 15:39 Când veţi avea ciucurele acesta, să vă uitaţi la el şi să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului, ca să le împliniţi şi să nu urmaţi după poftele inimilor voastre şi după poftele ochilor voştri, ca să vă lăsaţi târâţi la curvie.
- Numeri 15:40 Să vă aduceţi astfel aminte de poruncile Mele, să le împliniţi şi să fiţi sfinţi pentru Dumnezeul vostru.
- Numeri 15:41 Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru.”
- Numeri 16:1 Core, Datan şi Abiram - Titlu
- Numeri 16:1 Core, fiul lui Iţehar, fiul lui Chehat, fiul lui Levi, s-a răsculat împreună cu Datan şi Abiram, fiii lui Eliab şi On, fiul lui Pelet, câteşitrei fiii lui Ruben.
- Numeri 16:2 S-au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntaşii adunării, din cei ce erau chemaţi la sfat şi care erau oameni cu nume.
- Numeri 16:3 Ei s-au adunat împotriva lui Moise şi Aaron şi le-au zis: „Destul! Căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?”
- Numeri 16:4 Când a auzit Moise lucrul acesta, a căzut cu faţa la pământ.
- Numeri 16:5 A vorbit lui Core şi la toată ceata lui şi a zis: „Mâine, Domnul va arăta cine este al Lui şi cine este sfânt şi-l va lăsa să se apropie de El; va lăsa să se apropie de El pe acela pe care-l va alege.
- Numeri 16:7 Mâine, puneţi foc în ele şi puneţi tămâie pe el înaintea Domnului. Acela pe care-l va alege Domnul va fi sfânt. Destul, copiii lui Levi!”
- Numeri 16:8 Moise a zis lui Core: „Ascultaţi dar, copiii lui Levi!
-