- Exodul 28:2 Fratelui tău, Aaron, să-i faci haine sfinte, ca să-i slujească de cinste şi podoabă.
- Exodul 28:3 Vorbeşte cu toţi cei destoinici, cărora le-am dat un duh de pricepere, să facă veşmintele lui Aaron ca să fie sfinţit şi să-Mi împlinească slujba de preot.
- Exodul 28:4 Iată veşmintele pe care le vor face: un pieptar, un efod, o mantie, o tunică lucrată la gherghef, o mitră şi un brâu. Să facă fratelui tău, Aaron, şi fiilor săi veşminte sfinte, ca să-Mi împlinească slujba de preot.
- Exodul 28:5 Să întrebuinţeze aur, materii vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi in subţire.
- Exodul 28:6 Efodul să-l facă din aur, din fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi din in subţire răsucit; să fie lucrat cu măiestrie.
- Exodul 28:7 Să aibă doi umărari uniţi cu el; la cele două capete ale lui, să fie legat de ei.
- Exodul 28:8 Brâul să fie de aceeaşi lucrătură ca efodul şi prins pe el; să fie de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi de in subţire răsucit.
- Exodul 28:9 Să iei apoi două pietre de onix şi să sapi pe ele numele fiilor lui Israel:
- Exodul 28:10 şase din numele lor pe o piatră şi alte şase pe a doua piatră, după şirul naşterilor.
- Exodul 28:11 Pe cele două pietre să sapi numele fiilor lui Israel, cum se face săpătura pe pietre şi pe peceţi; să le legi într-o ferecătură de aur.
- Exodul 28:12 Amândouă aceste pietre să le pui pe umărarii efodului, ca aducere aminte de fiii lui Israel, şi Aaron le va purta numele înaintea Domnului, pe cei doi umeri ai lui, ca aducere aminte de ei.
- Exodul 28:13 Să faci apoi nişte ferecături de aur
- Exodul 28:14 şi două lănţişoare de aur curat, pe care să le împleteşti în chip de sfori, şi lanţurile acestea, împletite astfel, să le pui în ferecături.
- Exodul 28:15 Să faci apoi pieptarul judecăţii, lucrat cu măiestrie, să-l faci din aceeaşi lucrătură ca efodul; să-l faci din aur, din fir albastru, purpuriu şi cărămiziu şi din in subţire răsucit.
- Exodul 28:17 În el să ţeşi o ţesătură de pietre, şi anume patru rânduri de pietre: în rândul întâi, un sardonix, un topaz şi un smarald;
- Exodul 28:18 în al doilea rând, un rubin, un safir şi un diamant;
- Exodul 28:19 în al treilea rând, un opal, un agat şi un ametist;
- Exodul 28:20 în al patrulea rând, un crisolit, un onix şi un iaspis. Aceste pietre să fie legate în ferecătura lor de aur.
- Exodul 28:22 Pentru pieptar să faci nişte lănţişoare de aur curat, împletite ca nişte sfori.
- Exodul 28:23 Să faci pentru pieptar două verigi de aur, şi aceste două verigi de aur să le pui la cele două capete ale pieptarului.
-