- Exodul 25:7 pietre de onix şi alte pietre pentru efod (umărar) şi pieptar.
- Exodul 25:9 Să faceţi cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l voi arăta.
- Exodul 25:11 Să-l poleieşti cu aur curat, să-l poleieşti pe dinăuntru şi pe dinafară şi să-i faci un chenar de aur de jur împrejur.
- Exodul 25:12 Să torni pentru el patru verigi de aur şi să le pui la cele patru colţuri ale lui: două verigi de o parte şi două verigi de cealaltă parte.
- Exodul 25:13 Să faci nişte drugi de lemn de salcâm şi să-i poleieşti cu aur.
- Exodul 25:17 Să faci un capac al ispăşirii din aur curat; lungimea lui să fie de doi coţi şi jumătate şi lăţimea lui, de un cot şi jumătate.
- Exodul 25:18 Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut la cele două capete ale capacului ispăşirii;
- Exodul 25:19 să faci un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt; să faceţi heruvimii aceştia ieşind din capacul ispăşirii la cele două capete ale lui.
- Exodul 25:20 Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii, şi cu feţele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă faţa întoarsă spre capacul ispăşirii.
- Exodul 25:22 Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel.
- Exodul 25:24 S-o poleieşti cu aur curat şi să-i faci un chenar de aur de jur împrejur.
- Exodul 25:25 Să-i faci împrejur un pervaz de un lat de mână; peste el să pui un chenar de aur de jur împrejur.
- Exodul 25:26 Să faci pentru masă patru verigi de aur şi să pui verigile în cele patru colţuri, care vor fi la cele patru picioare ale ei.
- Exodul 25:28 Drugii să-i faci din lemn de salcâm şi să-i acoperi cu aur, şi ei vor sluji la ducerea mesei.
- Exodul 25:29 Să-i faci farfurii, căţui, potire şi ceşti, ca să slujească la jertfele de băutură: să le faci de aur curat.
- Exodul 25:31 Să faci un sfeşnic de aur curat; sfeşnicul acesta să fie făcut de aur bătut: piciorul, fusul, potiraşele, gămălioarele şi florile lui să fie dintr-o bucată.
- Exodul 25:32 Din laturile lui să iasă şase braţe; trei braţe ale sfeşnicului dintr-o parte şi trei braţe ale sfeşnicului din cealaltă parte.
- Exodul 25:33 Pe un braţ să fie trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor, şi pe celălalt braţ, trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor; tot aşa să fie şi cele şase braţe care ies din sfeşnic.
- Exodul 25:35 Să fie o gămălioară sub cele două braţe care ies din fusul sfeşnicului, o gămălioară sub alte două braţe şi o gămălioară sub alte două braţe; tot aşa să fie şi sub cele şase braţe care ies din sfeşnic.
- Exodul 25:36 Gămălioarele şi braţele sfeşnicului să fie dintr-o singură bucată; totul să fie de aur bătut, de aur curat.
-