- Marcu 8:29 „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sunt Eu?” „Tu eşti Hristosul!” I-a răspuns Petru.
- Marcu 8:30 Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El.
- Marcu 8:31 Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât şi după trei zile să învieze.
- Marcu 8:32 Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L-a luat deoparte şi a început să-L mustre.
- Marcu 8:33 Dar Isus S-a întors şi S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru şi i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.”
- Marcu 8:34 Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.
- Marcu 8:38 Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.”
- Marcu 9:1 El le-a mai zis: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.”
- Marcu 9:2 După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la faţă înaintea lor.
- Marcu 9:3 Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, de o albeaţă pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da.
- Marcu 9:4 Ilie li s-a arătat împreună cu Moise şi sta de vorbă cu Isus.
- Marcu 9:5 Petru a luat cuvântul şi a zis lui Isus: „Învăţătorule, este bine să stăm aici, să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.”
- Marcu 9:6 Căci nu ştia ce să zică, atât de mare spaimă îi apucase.
- Marcu 9:7 A venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi!”
- Marcu 9:8 Îndată, ucenicii s-au uitat împrejur şi n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur cu ei.
- Marcu 9:9 Pe când se coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, până va învia Fiul omului dintre cei morţi.
- Marcu 9:10 Ei au păstrat în ei lucrul acesta şi se întrebau între ei ce să însemne învierea aceea dintre cei morţi.
- Marcu 9:11 Ucenicii I-au pus următoarea întrebare: „Pentru ce zic cărturarii că trebuie să vină întâi Ilie?”
- Marcu 9:12 El le-a răspuns: „Ilie va veni întâi şi va aşeza din nou toate lucrurile, tot aşa după cum este scris despre Fiul omului că trebuie să pătimească mult şi să fie defăimat.
- Marcu 9:13 Dar Eu vă spun că Ilie a şi venit şi ei i-au făcut ce au vrut, după cum este scris despre el.”
-