- Marcu 6:37 „Daţi-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei şi să le dăm să mănânce?”
- Marcu 6:38 Şi El i-a întrebat: „Câte pâini aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.” S-au dus de au văzut câte pâini au şi au răspuns: „Cinci şi doi peşti.”
- Marcu 6:39 Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde.
- Marcu 6:40 Şi au şezut jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci.
- Marcu 6:41 El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti, i-a împărţit la toţi.
- Marcu 6:42 Au mâncat toţi şi s-au săturat;
- Marcu 6:43 şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti.
- Marcu 6:45 Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului.
- Marcu 6:46 După ce Şi-a luat rămas-bun de la norod, S-a dus în munte ca să Se roage.
- Marcu 6:47 Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm.
- Marcu 6:48 A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi, într-a patra strajă din noapte, a mers la ei umblând pe mare şi voia să treacă pe lângă ei.
- Marcu 6:49 Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă şi au ţipat,
- Marcu 6:50 pentru că toţi L-au văzut şi s-au înspăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!”
- Marcu 6:51 Apoi S-a suit la ei în corabie şi a stat vântul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi,
- Marcu 6:53 După ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului şi au tras la mal.
- Marcu 6:54 Când au ieşit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus,
- Marcu 6:55 au alergat prin toate împrejurimile şi au început să aducă pe bolnavi în paturi pretutindeni pe unde se auzea că era El.
- Marcu 6:56 Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune, puneau pe bolnavi în pieţe şi-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi câţi se atingeau de El erau tămăduiţi.
- Marcu 7:1 Fariseii şi câţiva cărturari veniţi din Ierusalim s-au adunat la Isus.
- Marcu 7:2 Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate.
-