1. Doar ploaia se-auzea căzând
Sub cer de plumb. Isus stă frânt,
Cu ochii-nchişi, cu fruntea sângerând,
Păcatul lumii înfruntând.
Priveam şi eu cu sufletul zdrobit,
Dar nu-ndrăzneam să spun că L-am slujit.
Chiar de trei ori am spus nu-L cunosc;
Ştiam prea bine că-i Hristos.
Îmi amintesc cu drag când ne vorbea,
De-mpărăţia Lui când ne spunea:
"Veţi moşteni cu Mine cerul sfânt,
Veţi moşteni, veţi fi ai Mei curând."

R1: Ca un fulg, visul meu s-a topit.
Când ochii i-am deschis, Isus sta răstignit,
Cu răni adânci în mâini, în coaste şi-n picioare,
Dar mi-am amintit că sufletul nicicând nu moare.

2. Trecut-au zile ce păreau că-s ani.
Îmbătrânisem că-n suflet doream
S-aud din nou cuvântu-I blând spunând:
"Veţi moşteni, veţi fi ai Mei curând!"
"Prietene," o voce m-a chemat,
Era Isus şi-n braţe m-a luat.
Credeam că-i mort, credeam că-i lepădat,
Credeam că-i mort, dar iată-L înviat.

R2: Ca un foc inima mi-a aprins,
El a-nviat din morţi! Isus, moartea a-nvins!
Păcatul meu în sânge l-a spălat pe cruce,
Şi-am înţeles că El e Cel ce viaţ-aduce.