Gloria
Autor: Cristian Ungur  |  Album: Natural  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de mathiaswolthuis in 30/09/2010
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
1. Gloria onoarea, slava-i a Sa
Celui ce șade, pe al Său tron, mă voi închina
Alfa, Omega, Început și sfârșit
Domn atotputernic, înaintea Ta
/: Noi vom sta. :/

R: /: Ești în cer Împărat
Peste munți înălțat
Tu ești al meu Dumnezeu
Domn pe-ntregul pământ
Îți cântăm, Miel prea Sfânt
/: Tu ești al meu Dumnezeu. :/

2. O Miel prea sfânt, o Miel jertfit
Vrednic ești Tu, să primeşi în veci lăuda
Numele Său, mai presus de orice
Ochii ca focul, chemarea Sa
/: Răsune din cer :/

C: /: În inima Ta, la pieptul Tău
Noi vom sta. :/

S: Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou,
căci primul cer şi primul pământ trecuseră,
şi nici marea nu mai era. Şi am văzut Cetatea Sfântă,
Noul Ierusalim, coborând din cer, de la Dumnezeu,
pregătită ca o mireasă împodobită pentru soţul ei.
Am auzit un glas puternic ieşind de la tron şi spunând:
„Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii!
El va veni să locuiască împreună cu ei,
iar ei vor fi poporul Lui. Şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei
(şi va fi Dumnezeul lor). El va şterge orice lacrimă
din ochii lor şi moartea nu va mai fi;
nu va mai fi nici jale, nici strigăt, nici durere,
pentru că lucrurile dintâi s-au dus.“
Cel Ce şedea pe tron a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi!“


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3988
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni