Tu-mi eşti iubirea ce-am căutat Tu-mi eşti speranţa ce nimeni nu mi-a dat Tu-mi eşti nădejdea în care am crezut Din prima zi de când Te-am cunoscut Tu eşti Acela din infinit Iar bunătatea-Ţi n-are sfârşit Dar Tu eşti drept şi în tot ce dăruieşti Cu bunătatea ta mă copleşeşti
Refren
O, rămâi în inima mereu Rege iubit şi Fiu de Dumnezeu O, nu pleca, Tu şti că-s păcătos Dar iartă-mă să-ţi fiu mai credincios
Strofă 2
Chiar dacă-s sărac şi n-am nimic Tu-mi întinzi mâna să mă ridic Chiar dacă lumea averi mi-ar oferi Mai fericit cu Tine eu aş fi Ai preţ mai mare că aurul Nu te cuprinde nici marea nici cerul Rămâi cu mine, în viaţa mea mereu, Rege iubit şi Fiu de Dumnezeu
Strofă 1

1 / 1▲
1. Tu-mi eşti iubirea ce-am căutat
Tu-mi eşti speranţa ce nimeni nu mi-a dat
Tu-mi eşti nădejdea în care am crezut
Din prima zi de când Te-am cunoscut
Tu eşti Acela din infinit
Iar bunătatea-Ţi n-are sfârşit
Dar Tu eşti drept şi în tot ce dăruieşti
Cu bunătatea ta mă copleşeşti
R: O, rămâi în inima mereu
Rege iubit şi Fiu de Dumnezeu
O, nu pleca,
Tu şti că-s păcătos
Dar iartă-mă să-ţi fiu mai credincios
2. Chiar dacă-s sărac şi n-am nimic
Tu-mi întinzi mâna să mă ridic
Chiar dacă lumea averi mi-ar oferi
Mai fericit cu Tine eu aş fi
Ai preţ mai mare că aurul
Nu te cuprinde nici marea nici cerul
Rămâi cu mine, în viaţa mea mereu,
Rege iubit şi Fiu de Dumnezeu