1. Pe vremuri, sta Iosua în criză de timp
Erau mulţi duşmani pe pământ,
Sta soarele' apune într-un scurt răstimp
Şi noaptea venea pe pământ.
Atunci, ridică Iosua mâna spre cer,
Cu glas ca de tunet strigând:
„Opriţi-vă, astre, mai daţi-mi răgaz,
Să-i văd pe duşmani la pământ!”

R: /: Opreşte-te, soare, deasupra pământului!
Opreşte-te, lună, şi tu!
Lungească-se ziua aceasta a harului,
Şi nimeni să nu zică: „Nu!”: /

2. Istoria aceasta de mult retrăim,
E soarele aproape în asfinţit…
Duşmanul e încă în picioare – o ştim –
Deşi are capul zdrobit.
Din ghearele-i crude, pe cei disperaţi
Căutăm să îi smulgem acum.
Opreşte, Părinte ceresc, Te rugăm –
Opreşte al soarelui drum!

3. De este vreun Iosua în mileniul trei,
Să înalţe dar glasul spre cer,
Căscate grotesc sunt mormintele reci
Și jertfa umană o cer!
Nu vrem aţipire la pleoape să dăm,
Acum lupta este în toi.
Din noaptea de veci, suflete noi salvăm,
Căci Domnul vieţii e în noi.