Evrei 4:9 Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
Evrei 4:10 Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.
Evrei 4:11 Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.
Evrei 4:12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.
Evrei 4:13 Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.
Evrei 4:14 Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră.
Evrei 4:15 Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
Evrei 4:16 Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.
Strofă 1
Seara, când mă repausez de grijuri, După ce sfârșesc lucrul zilei, O, cât e de dulce a odihni, Lucru-mi dacă l-am gătat bine. Dar odihna și mai dulce-o fi, /: Care Domnul, :/ în cer mi-a cinstit.
Strofă 2
Pregătit-a Domnul o odihnă Pentru-al Său popor răscumpărat; El cu brațele-I deschise-așteaptă, Dacă lupta cea grea au gătat. Ei acolo se vor odihni, /: Asta le-a fi, :/ plata credinței.
Strofă 3
În cereasca patrie a păcii, Unde nu-i durere, plângere, Unde-L văd pe Mântuitorul meu, Mă așteaptă pace-nnoire. Luptele mele dac-oi sfârși, /: L-al meu Isus, :/ mă voi odihni!

1 / 1▲
1. Seara, când mă repausez de grijuri,
După ce sfârșesc lucrul zilei,
O, cât e de dulce a odihni,
Lucru-mi dacă l-am gătat bine.
Dar odihna și mai dulce-o fi,
/: Care Domnul, :/ în cer mi-a cinstit.
2. Pregătit-a Domnul o odihnă
Pentru-al Său popor răscumpărat;
El cu brațele-I deschise-așteaptă,
Dacă lupta cea grea au gătat.
Ei acolo se vor odihni,
/: Asta le-a fi, :/ plata credinței.
3. În cereasca patrie a păcii,
Unde nu-i durere, plângere,
Unde-L văd pe Mântuitorul meu,
Mă așteaptă pace-nnoire.
Luptele mele dac-oi sfârși,
/: L-al meu Isus, :/ mă voi odihni!
I: Cântările Evangheliei - 1913, cântarea nr. 127
Compozitor: N. Zandel
Eclesiastul 11:9Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu la judecată.