Cu mâini întinse către cer,
Cu lacrime în gene,
Te așteptăm, Emanuel,
Să ne scapi din durere.
/:Vrem ca să vină ziua Ta,
Isuse dulce, Mesia;
Te cheamă azi Mireasa Ta,
O, vino după ea! :/
Ni-e dor de Tine, o, Isus,
Cobori la noi în vale,
Să Te vedem așa cum ești
În slavă și-n splendoare!
/:Căci așteptarea-i tot mai grea,
Vrem, Doamne, din puterea Ta;
Vino, nu ne lăsa acum
Ca să pierim pe drum! :/
Ajunge cât am pribegit
Și-am suspinat pe cale.
Ne-am săturat aicea jos
De-atâta așteptare!
/:Căci zi de zi e tot mai greu,
Poverile-apasă mereu;
Vino, Isuse drag, la noi,
Ne scapă din nevoi! :/
Acum, când vremea s-a scurtat,
Și totu-n jur ne spune:
"Nu mai e mult de așteptat
Și Domnul Isus vine!"
/:Noi credem tot ce ne-a promis:
Că ne va duce-n Paradis!
Și-o veșnicie-I vom cânta
Și Îl vom lăuda. :/