1. Când omul de-afară se trece mereu
iar anii-s povară ce-apasă mai greu,
/: în omul lăuntric tot tânăr eu sunt
c-am fost plămădit din cer și pământ. :/

2. Când omul cel vechi își cere tribut
și-ar vrea mă țină captiv și căzut,
/: eu n-ascult de glasuri ce strigă: „'Napoi!”
Căci știu că-s făcut din Har și norori. :/

3. Când duhu-mi suspină, iar ochii mei plâng
și-atâtor speranţe cenușa le-o strâng,
/: eu vamă trecutului nu vreau să-i cer
căci știu că-s chemat să lupt și să sper... :/

4. Când toamna se lasă încet pe poteci
și bruma şi-o cerne, şi ploile reci,
/: eu n-aştept cu groază eternul coşmar
căci moartea mi-e viaţă, iar groapa hotar. :/

5. Când anii se duc trecători şi tăcuţi
iar tu nu ai vreme măcar să-i saluţi,
/: te-opreşte o clipă, trudit călător,
și adu-ţi aminte de-al tău Creator. :/

I: Text: Petru Dugulescu
Muzică: Emil Buda