Petru Dugulescu V1 V2 V3 V4 V5 [V1] Când omul de-afară se trece mereu iar anii-s povară ce-apasă mai greu, /: în omul lăuntric tot tânăr eu sunt c-am fost plămădit din cer și pământ. :/ [V2] Când omul cel vechi își cere tribut și-ar vrea mă țină captiv și căzut, /: eu n-ascult de glasuri ce strigă: „'Napoi!” Căci știu că-s făcut din Har și norori. :/ [V3] Când duhu-mi suspină, iar ochii mei plâng și-atâtor speranţe cenușa le-o strâng, /: eu vamă trecutului nu vreau să-i cer căci știu că-s chemat să lupt și să sper... :/ [V4] Când toamna se lasă încet pe poteci și bruma şi-o cerne, şi ploile reci, /: eu n-aştept cu groază eternul coşmar căci moartea mi-e viaţă, iar groapa hotar. :/ [V5] Când anii se duc trecători şi tăcuţi iar tu nu ai vreme măcar să-i saluţi, /: te-opreşte o clipă, trudit călător, și adu-ţi aminte de-al tău Creator. :/