1. Te-a supus pe veci, frate, credința
Înaintea cerului de sus,
Căci prin har, ea îți pune ființa
Jos la picioarele lui Isus.
Ea lucrează-n om o lepădare
De sinele său cel mult iubit,
Ca în sfânta Domnului lucrare
Să îl facă vrednic de slujit.
Oare ai credința-aceasta sfântă,
Ce ți-a ancorat privirea sus,
Sau acum, când cântarea se cântă,
Nu știi cum să fugi de-acest Isus.

2. Te-a adus credința-n ascultare
De Păstorul bun al oilor?
Și acum, tăcut în adorare
Numai porți în tine un alt dor,
Căci ea din inimă ia plăcerea
Pentru lume și lucruri de jos
Și în schimb pune pe veci iubirea.
Pentru Dumnezeu, pentru Hristos.
Oare ai credința-adevărată
Ce lipit te ține de Păstor?
Sau credința ta astăzi te poartă
Străin de staulul oilor?

3. Prin credință ai primit tu pacea,
Ce ne-a dăruit-o Domnul Sfânt
Și din inimă ți-a luat jalea
Ce te însoțea pân’ la mormânt.
Căci, acolo unde ea sosește,
Sufletul e liniștit mereu,
În Isus Hristos se odihnește
Că-i unit în duh cu Dumnezeu.
Oare ai tu o credință vie
Ce-a distrus teama din pieptul tău?
Sau îngrijorat umbli pe glie
Sub amenințarea celui rău?

4. Se vorbește mult despre credință,
Dar în inimă-i văzută rar.
Doar acela ce are speranță
A primit-o-n inimă prin har.
Este ea motorul vieții tale
Ce îți mișcă roata drept în sus?
Căci, atunci ești dezlegat de vale
Și legat pe veci doar de Isus.
Oare ai credința, ce-a fost dată
Sfinților să meargă cu Hristos?
Sau credința ta astăzi te poartă
Prin gunoaiele lumii de jos?

5. Credința este o-ncredințare
Despre lucruri ce nu se zăresc,
Că acestea stau în așteptare,
Ca-ntr-o zi să le moștenesc.
Ea conduce mintea și voința
Către-aceste lucruri ce sunt sus
Și în inimă pune dorința
Pentr-o veșnicie cu Isus.
Oare ți-a adus în dar credința
Cinstea-aceasta a încrederii
În Hristos, ce îți va lua ființa
Sus în cer cu El în veșnicii?

6. Credința adevărată poartă
Omul pân’ la poarta cerului
Și pe-ntregul drum ea îi arată
Frumusețea sfânt-a Domnului.
Pas cu pas ea îl duce spre țintă
Dezbrăcându-l de tot ce-i firesc
Și la poarta cerului prezintă
Omul nou, omul duhovnicesc.
Oare ai credința-aceasta scumpă
Ce te-nalță-n sus din har în har?
Sau credința ta este o cupă
Plină cu veninul cel amar?