Vasile Daniel V1 V2 V3 V4 V5 V6 [V1] Te-a supus pe veci, frate, credința Înaintea cerului de sus, Căci prin har, ea îți pune ființa Jos la picioarele lui Isus. Ea lucrează-n om o lepădare De sinele său cel mult iubit, Ca în sfânta Domnului lucrare Să îl facă vrednic de slujit. Oare ai credința-aceasta sfântă, Ce ți-a ancorat privirea sus, Sau acum, când cântarea se cântă, Nu știi cum să fugi de-acest Isus. [V2] Te-a adus credința-n ascultare De Păstorul bun al oilor? Și acum, tăcut în adorare Numai porți în tine un alt dor, Căci ea din inimă ia plăcerea Pentru lume și lucruri de jos Și în schimb pune pe veci iubirea. Pentru Dumnezeu, pentru Hristos. Oare ai credința-adevărată Ce lipit te ține de Păstor? Sau credința ta astăzi te poartă Străin de staulul oilor? [V3] Prin credință ai primit tu pacea, Ce ne-a dăruit-o Domnul Sfânt Și din inimă ți-a luat jalea Ce te însoțea pân’ la mormânt. Căci, acolo unde ea sosește, Sufletul e liniștit mereu, În Isus Hristos se odihnește Că-i unit în duh cu Dumnezeu. Oare ai tu o credință vie Ce-a distrus teama din pieptul tău? Sau îngrijorat umbli pe glie Sub amenințarea celui rău? [V4] Se vorbește mult despre credință, Dar în inimă-i văzută rar. Doar acela ce are speranță A primit-o-n inimă prin har. Este ea motorul vieții tale Ce îți mișcă roata drept în sus? Căci, atunci ești dezlegat de vale Și legat pe veci doar de Isus. Oare ai credința, ce-a fost dată Sfinților să meargă cu Hristos? Sau credința ta astăzi te poartă Prin gunoaiele lumii de jos? [V5] Credința este o-ncredințare Despre lucruri ce nu se zăresc, Că acestea stau în așteptare, Ca-ntr-o zi să le moștenesc. Ea conduce mintea și voința Către-aceste lucruri ce sunt sus Și în inimă pune dorința Pentr-o veșnicie cu Isus. Oare ți-a adus în dar credința Cinstea-aceasta a încrederii În Hristos, ce îți va lua ființa Sus în cer cu El în veșnicii? [V6] Credința adevărată poartă Omul pân’ la poarta cerului Și pe-ntregul drum ea îi arată Frumusețea sfânt-a Domnului. Pas cu pas ea îl duce spre țintă Dezbrăcându-l de tot ce-i firesc Și la poarta cerului prezintă Omul nou, omul duhovnicesc. Oare ai credința-aceasta scumpă Ce te-nalță-n sus din har în har? Sau credința ta este o cupă Plină cu veninul cel amar?